Elevii clasei a X-a A de la Colegiul Tehnic "Dimitrie Leonida" din Oradea au anticipat Sărbătoarea Crăciunului din anul acesta prin activitatea desfăşurată ieri, la Sala Festivă a Colegiului împreună cu micuţii de la Centrul de Zi "Cuore", unde au vizionat filme animate şi au confecţionat origami.

Preţ de câteva ore, copiii de la Centrul de zi Cuore din Oradea s-au lăsat purtaţi de magia Sărbătorilor de Iarnă creată special pentru ei de către elevii clasei a X-a A de la Colegiul Tehnic "Dimitrie Leonida". Îndrumaţi de diriginta Mariana Bonaţiu şi profesoara Mihaela Băguţ, aceştia au desfăşurat o activitate de voluntariat împreună cu micuţii de la centrul Cuore, intitulată sugestiv "Prietenii mei". Cei 18 copii de la centru au sosit, nerăbdători, încă de dimineaţă, la Colegiu, unde colegii lor mai mari i-au aşteptat cu sacul plin de cadouri şi cu multe activităţi pe care le-au desfăşurat împreună. Intrată deja în tradiţia Colegiului, această acţiune de voluntariat are loc la fiecare sfârşit de semestru, însă de această dată cei 24 de elevi din clasa a X-a A au fost motivaţi şi de Sărbătorile de Iarnă ce se apropie. Tom şi Jerry au fost desenele care, preţ de o oră, au captat atenţia micuţilor care, concentraţi pe acţiunea filmului animat, au uitat şi să clipească. "Această acţiune organizată special pentru copiii de la Centrul de zi Cuore are loc anual. Pentru fiecare dintre noi Crăciunul înseamnă bucurie, de aceea dorim să aducem zâmbetul pe faţa acestor copii, dar să le şi dezvoltăm imaginaţia prin activităţile de creaţie organizate", a precizat Mariana Bonaţiu, coordonatoarea acestei acţiuni. Pentru acest eveniment, elevii clasei a X-a A au pregătit un program de creaţie în care împreună cu cei 18 copii de la centru, cu vârsta între 3 şi 6 ani, au confecţionat din hârtie colorată figurine şi obiecte folosind cunoscuta tehnică de origami. "A fost impresionant să vad cât de repede s-au mobilizat elevii şi şi-au împărţit sarcinile, totul pentru bucuria micuţilor de la centru", a mai adăugat Mariana Bonaţiu. Şi pentru ca satisfacţia copiilor să fie împlinită, organizatorii au pregătit mici cadouri pentru fiecare, iar pentru grădiniţa lor o jucărie mare de care să se bucure împreună.