După ce s-au întors din Slovacia, Nuntaşii Bihorului cântă azi la "Târgul fermierilor"
Ansamblul folcloric "Nuntaşii Bihorului", condus de maestrul Florian Clepe, s-a întors din Slovacia, unde, în zilele de 24 şi 25 august, a participat la Zilele localităţii Rejdova, bucurându-se de succes. La final, primarul localităţii gazdă i-a răsplătit pe artiştii noştri cu diplome şi mici suveniruri. În plus, în urma evoluţiei lor impecabile, au primit invitaţia de a evolua în viitor şi la sărbătorile altor localităţi din Slovacia.
După turneul în Slovacia, Ansamblul folcloric "Nuntaşii Bihorului" va participa astăzi, 1 septembrie, de la ora 18.00, în cadrul manifestării tradiţionale "Târgul fermierilor bihoreni", în parcarea de la Era Shopping Park, din Calea Aradului, unde vor prezenta dansuri din Bihor. Soliştii vocali care îşi vor da concursul cu acest prilej sunt: Florica Ruja, Mariana Militaru, Ciprian Mocan, Mihai Jula şi Simona Cap. Programul artistic de la "Târgul fermierilor bihoreni" este organizat de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Bihor. La acest eveniment evoluează formaţii artistice şi solişti de muzică populară din judeţul Bihor. Programul a debutat ieri, în compania Ansamblului artistic profesionist "Crişana", şi continuă astăzi, 1 septembrie, între orele 18.00-20.00, când solişti invitaţi special vor fi: Monica Blaga, Lucian Huş, Ovidiu Piscoi şi Ioana Urs, după care va urca în scenă Ansamblul folcloric "Nuntaşii Bihorului". Programul va continua mâine, 2 septembrie, între orele 18.00-20.00, cu Ansamblul folcloric "Bărdăuţa" din Borod şi Ansamblul folcloric "Ţara Crişurilor". Toţi iubitorii de folclor sunt invitaţi la spectacole, intrarea fiind liberă.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.