Duminică, 28 iunie, Biserica ortodoxă din Dumbrăviţa de Codru, cu hramul "Adormirea Maicii Domnului", a fost resfinţită, după ce, nu cu mult timp în urmă, s-au încheiat lucrările de reparaţii şi modernizare la acest sfânt lăcaş.

Slujba de târnosire a sfintei biserici a fost săvârşită chiar de Prea Sfinţia Sa Sofronie Drincec, episcopul ortodox al Oradiei, în fruntea unui sobor de 19 preoţi din întregul judeţ, printre care parohul locului, pr. Adrian Nistor, şi protopopul Beiuşului, părintele Ioan Nat Balint. La eveniment au participat fii ai satului, dar şi câţiva invitaţi de onoare: deputatul Ştefan Seremi, prefectul Gavrilă Ghilea, primari şi viceprimari din zonă. Gazde au fost autorităţile locale, în frunte cu primarul comunei Şoimi, Eugen Iovan. După oficierea ceremoniei religioase, PS Sa Sofronie, episcopul ortodox al Oradiei, a rostit cuvânt de învăţătură, exprimându-şi, totodată, bucuria că a putut participa, alături de sătenii din Dumbrăviţa de Codru, la un asemenea eveniment, de o importanţă crucială în viaţa unei obşti româneşti. Totodată, PS Sa Sofronie nu l-a uitat nici pe părintele Adrian Nistor, păstorul comunităţii ortodoxe din Dumbrăviţa de Codru, dăruindu-i, în semn de apreciere a eforturilor depuse pentru întărirea Credinţei străbune, brâul roşu şi titlul de iconom stavrofor.