24 Ianuarie 1859 are pentru elevii şi cadrele didactice ale Colegiului Tehnic "Unirea" Ştei o importanţă aparte, fiind sărbătorită, pe lângă Mica Unire, şi emblema colegiului.

 

"Unirea, emblema colegiului nostru, reprezintă pentru noi, cei care învăţăm sau muncim aici, un simbol al încrederii, al speranţei, un puternic liant între onoare, datorie şi dăruire. În semn de respect faţă de şcoala lor, elevii noştri au pregătit un program artistic al cărui mesaj va fi transmis prin versuri, muzică şi dans", a spus în cuvântul de deschidere prof. Viorica Bici, director educativ. Într-adevăr, organizatorii au fost la înălţimea evenimentelor, omagiind două personalităţi de seamă ale culturii române, Alexandru Ioan Cuza, care a înfăptuit Mica Unire, şi Mihai Eminescu, cel care a unit spiritele românilor cu ţara, prin versurile sale. Elevii Antonia Tulvan şi Marius Burcă, ambii în cls. a X-a A, s-au dovedit a fi moderatori cu reale calităţi, prezentând programul ca nişte adevăraţi profesionişti. "Povestea unui domnitor" a fost expusă de Călina Farcaş (cls. a X-a A), iar piesa de teatru "Moş Ion Roată şi Unirea" a fost interpretată de elevii din cls. I A. Cristina Blidar (cls. I A) a vorbit despre marele poet Mihai Eminescu, iar elevele Georgiana Micula, Laura Paşca, Denisa Banici au recitat poezii. Concursul de creaţie literară eminesciană, ajuns la a treia ediţie, a fost câştigat de Anamaria Muntean, secondată de Laura Paşca (ambele în cls. a IX-a A), pe a treia poziţie fiind Loredana Pantea (cls. a X-a A), Ioana Drăghici (cls. I A) obţinând menţiune. Un frumos moment folcloric, cu jocuri populare din Depresiunea Beiuşului, au susţinut elevii Colegiului, iar Grupul Vocal "Pantea" a interpretat melodii din lirica eminesciană şi patriotică. În sala de sport, în cinstea evenimentelor, a avut loc un meci de volei între foştii componenţi ai echipei de volei (acum studenţi), câştigători ai unei faze judeţene, şi actuala echipă a colegiului. De asemenea, a mai fost organizată o expoziţie de desene reprezentând specificul evenimentelor, precum şi aspecte din viaţa şcolii.