Dronă, camere cu termoviziune, ambulanţa ECMO sau echipamente pentru mediul acvatic - Dotări de ultimă generaţie pentru salvatori
Pompierii, dar şi medicii sau paramedicii SMURD Bihor au, de curând, echipamente de ultimă generaţie, autospeciale şi accesorii concepute special pentru intervenţiile în zona montană a judeţului. Proiectul prin care au fost acestea achiziţionate, în valoare de aproape 4,5 milioane de lei, a fost finanţat prin Programul Interreg V-A România - Ungaria 2014-2020.
În perioada 2022 - 2024, sub coordonarea Instituției Prefectului Județului Bihor, cu sprijinul și implicarea Consiliului Județean Bihor, în dotarea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana” al judeţului Bihor au intrat noi mijloace, accesorii și echipamente de intervenție, acestea fiind distribuite unității în urma implementării „Proiectului integrat pentru dezvoltare durabilă în zona montană a județului Bihor, îmbunătățirea accesului și dezvoltării serviciilor de sănătate în caz de intervenții medicale de urgență”. Obiectivul ISU, în cadrul acestui proiect, vizează îmbunătățirea calității misiunilor de salvare și protejare a cetățenilor și comunităților, prin utilizarea echipamentelor de căutare și salvare ultra-performante în situațiile de urgență și caz de forță majoră.
„Proiectul are un anumit specific, este vorba despre gestionarea resurselor în mediul montan şi, ca şi particularitate pentru noi, gestionarea situaţiilor de urgenţă. Bihorul are munţi, are trei lanţuri muntoase şi zona montană are particularităţile ei. De aici şi o serie de provocări, la care noi suntem solicitaţi să răspundem, privind accesul în zona montană, gestionarea unor inundaţii sau căutarea şi salvarea unor persoane din medii dificile. În acest context, am identificat alături de partenerii noştri o serie de nevoi, atât tehnice, cât şi materiale, pe care Consiliul Judeţean a reuşit să le acopere printr-un proiect amplu, de peste 13 milioane de euro, din care componenta prezentată astăzi (n.r. ieri) are o valoare de aproximativ 900.000 de euro”, a declarat inspectorul şef al ISU Bihor, General de brigadă Sorin Caba. Echipamentele achiziţionate, în valoare de aproximativ 4.490.000 lei, intrate în dotarea ISU Bihor în urma implementării acestui proiect, vor contribui la îmbunătăţirea capacităţii de salvare a vieţii şi a gradului de protecţie a populaţiei și mediului înconjurător.
„Acest proiect, la care lucrăm de mai bine de zece ani, este unic în România nu neapărat ca valoare, ci ca şi complexitate şi mod în care au fost alese echipamentele. Nu este, aşa, ca o listă de cumpărături. Fiecare element se întrepătrunde cu alte elemente din întregul proiect. Practic este o axă de salvare care începe din teren, fie că e zona montană, cu bazele de salvare montană, fie că e vorba de ambulanţe şi, adăugând şi componenta de căutare salvare, merge până la nivelul spitalelor. Proiectul se adresează rezolvării cât mai multora din condiţiile cu care un pacient victimă se poate confrunta. Sunt foarte multe componente de noutate”, a declarat medicul Hadrian Borcea, şeful UPU - SMURD Bihor.
Echipamente unice în ţară
Unele dintre echipamentele pe care le au la dispoziţie salvatorii bihoreni sunt unice în România, printre acestea numărându-se o dronă de căutare şi salvare sau autospeciala ECMO. În cadrul proiectului au fost achiziționate: o autospecială de căutare și salvare; o autospecială de intervenție pentru zona de munte; o ambulanță ECMO - ambulanță tip C de transport pacienți critici sau care necesită suport ECMO ((extracorporeal membrane oxygenation); o dronă de căutare și salvare; 2 camere video termoviziune/infraroșu; 5 defibrilatoare automate externe; 10 kituri de căutare și salvare pentru zona montană; 5 baloane de iluminat; 2 turnuri de iluminat; 10 sisteme de monitorizare tip body-cam; set accesorii descarcerare pentru Centrul de Formare și Pregătire în Descarcerare și Asistenţă Medicală de Urgenţă (depărtător hidraulic, foarfecă hidraulică, depărtător multifuncțional hidraulic, sistem de protecție pentru airbag, spărgător parbriz, set blocuri stabilizare etc.). De asemenea, au fost achizionate 36 de echipamente complete pentru salvări din mediul acvatic (incluzând costume uscate, veste de salvare, căști protecție, mănuși, încălțăminte, corzi pentru salvare din mediul acvatic etc.). Drona aflată în dotarea ISU Bihor poate fi controlată de la distanţă, are o viteză de 90 km/oră şi o autonomie de zbor de două ore, distanţa maximă de operare fiind de 100 km.
„Specificul acesteia este de a baleia o zonă largă, o suprafaţă mare în care avem operaţiuni de căutare salvare. Este configurată pentru un areal de teren, îl va parcurge şi va oferi imagini”, a precizat şeful ISU Bihor, Sorin Caba. Drona va fi folosită pentru căutarea persoanelor sau pentru identificarea focarelor în zona montană. Cinci pompieri din cadrul ISU Bihor sunt atestaţi pentru operarea acesteia. O autospecială nouă, care va ajunge la pompierii din Ştei, achiziţionată tot în cadrul proiectului, este cea dedicată, de asemenea, intervenţiilor în zona de munte. Aceasta are tracţiune integrală 4x4, o viteză maximă de 130 km/oră, dispune de o cabină dublă, cu şase locuri. Autospeciala este echipată, printre altele, cu un rezervor de apă de o mie de litri, costume de protecţie speciale pentru incendiile de pădure, drujbă, motopompe, proiector mobil cu led. Autospeciala are amplasat un sistem care permite captarea oricărui tip de semnal, radio, GSM, pe orice tip de frecvenţă, transformându-se într-o celulă de comunicaţii ce permite ca echipele de salvare să comunice între ele, aspect important în special în cazul intervenţiilor în peşteri sau alte zone dificile. Un alt echipament utilizat deocamdată doar în Bihor este ambulanţa ECMO. Autospeciala a fost concepută special pentru pacienţii care au nevoie de oxigenarea cu membrană extracorporală (ECMO). ECMO funcționează prin extragerea temporară a sângelui din organism pentru a permite oxigenarea artificială a globulelor roșii și eliminarea dioxidului de carbon. Utilizată în Bihor în timpul pandemiei, pentru tratatarea pacienţilor cu forme grave de Covid, tehnica este folosită şi ca tratament pentru stop cardiac şi, recent, şi în cazul pacienţilor hipotermici.
„Interiorul este adaptat, este mai mare, mai larg, din cauza nevoii de echipamente mai sofisticate. Autospeciala este dedicată pacientului care are nevoie de oxigenare a circulaţiei folosind acest tip de aparat. Suntem singurul UPU din ţară care facem această procedură. Mai există două avioane SMURD care au un astfel de aparat, unul la Bucureşti, unul la Târgu Mureş”, a precizat medicul Hadrian Borcea.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.