Doar trei bihoreni au fost admişi în Magistratură
Dintre cei peste 60 de bihoreni aspiranţi la statutul de magistrat, doar trei au fost admişi
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a organizat, în perioada august - septembrie, concursul de admitere la Institutul Naţional al Magistraturii, care a avut în vedere ocuparea unui număr de 160 de auditori de justiţie. La examen s-a înscris un număr record de candidaţi din întreaga ţară, respectiv 2.646, dintre aceştia peste 60 de aspiranţi la statutul de procuror sau judecător fiind din Bihor.
Potrivit CSM, concursul a fost organizat pentru ocuparea unui număr de 160 de locuri de auditori de justiţie şi a cinci locuri de personal de specialitate juridică asimilat magistraţilor. Din cele 160 de locuri, 60 sunt alocate pentru ocuparea funcţiei de judecător şi 100 pentru ocuparea funcţiei de procuror. La finalizarea primului an de studii, auditorii de justiţie vor opta, în ordinea mediilor, pentru unul dintre posturile de magistrat. La concursul de admitere în magistratură s-au putut înscrie toţi cetăţenii români licenţiaţi în drept, care nu au antecedente penale şi sunt apţi din punct de vedere medical şi psihologic. Examinarea candidaţilor s-a făcut în două etape, prima constând în verificarea cunoştinţelor juridice în materii precum drept civil, procesual civil sau penal, iar cea de-a doua etapă a constat în susţinerea a două probe, un test de verificare a raţionamentului logic şi un interviu. La concurs s-au înscris peste 2.600 de candidaţi, majoritatea îndeplinind condiţiile de participare. Dintre ei, 65 au fost bihoreni, toţi fiind admişi ca urmare a verificării dosarelor de înscriere. După susţinerea probelor, doar 219 candidaţi au reuşit însă să obţină cel puţin media minimă necesară pentru a fi admişi, respectiv şapte, printre ei aflându-se şi trei candidaţi din Bihor. De altfel, în ultimii ani, zeci de bihoreni licenţiaţi în drept şi-au dorit o funcţie de magistrat, însă cei care au şi reuşit să o obţină se pot număra pe degete. Astfel, în anul 2005, un singur candidat din judeţul nostru a fost admis la INM, în timp ce în 2006, din 40 de bihoreni înscrişi, doar trei au obţinut media necesară. Anul trecut au fost scoase la concurs circa 100 de posturi vacante de magistraţi, la concursul organizat prin INM prezentându-se zece candidaţi din Bihor. Niciunul nu a fost admis, majoritatea obţinând note extrem de mici, de 1.00 şi 2.00.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.