Doar şapte câini comunitari au fost adoptaţi - Dragostea trece prin stomac
Deşi au promis că vor avea grijă de câinii comunitari până ce aceştia vor fi adoptaţi sau eutanasiaţi, voluntarii de la SOS Dogs spun că patrupedele de la depozitul Administraţiei Domeniului Public sunt neglijate. În ciuda dragostei de animale afişate şi a revoltei faţă de hotărârea Consiliului Local de a eutanasia câinii fără stăpân, sâmbătă au fost adoptaţi de orădeni doar şapte câini din cei aproximativ două sute, câţi sunt în adăpost.
După ce hotărârea de eutanasiere a câinilor comunitari a fost aprobată de Consiliul Local al Municipiului Oradea, stârnind proteste violente din partea organizaţiilor pentru protecţia animalelor şi a orădenilor care iubesc patrupedele, sâmbătă a venit momentul ca aceştia să-şi dovedească şi practic ataşamentul faţă de animale. Până la ora 14:00 însă, după patru ore în care s-au putut face adopţii, conform spuselor administratorului adăpostului, Florentin Anton, nu fuseseră adoptaţi decât şapte câini. „Dacă aceste adopţii s-ar fi putut face săptămâna trecută, când oamenii au venit aici să-şi arate ataşamentul faţă de animale, ar fi fost alta situaţia", a spus Orlando Balaş, unul dintre activiştii care venise la adăpost pentru a adopta un câine comunitar. „Copiii îl iubesc deja şi am venit să facem formele de adopţie", a mai spus orădeanul.
Flămânzi şi bolnavi?!
Dacă din exterior, majoritatea câinilor arătau bine, foştii voluntari SOS Dogs susţineau că în interior erau şi animale care aveau mari probleme. „Am fost voluntară aici şi am venit să văd în ce condiţii sunt ţinuţi câinii acum. Vreau să vă spun că m-am îngrozit. Am văzut un câine cu un picior amputat care se zbătea în propriile excremente. Este foarte greu să asiguri o îngrijire adecvată cu doar două persoane", a spus una dintre femei. La fel de îngrijorată era şi Ana Chiperi, tot fostă voluntară a SOS Dogs. „Vreau să fiu voluntară în continuare aici, pentru că vreau să mă implic în îngrijirea animalelor. Câinii care sunt la vedere, cei din ţarcuri, sunt în regulă dar este unul operat în baracă şi nu se uită nimeni la el. În plus, puii cei mici din cuşca din spate sunt flămânzi şi se vede că, deşi este aproape ora 12:00, nu au fost încă hrăniţi", a spus fosta voluntară a SOS Dogs. De cealaltă parte, administratorul adăpostului de pe strada Coriolan Hora, Florentin Anton spune că situaţia nu se prezintă nici pe departe aşa. „Câinele acela cu piciorul amputat l-am adus în adăpost după ce a trecut printr-un accident groaznic. A fost tăiat de tren şi aruncat într-un şanţ. A primit îngrijire medicală dar apoi, pentru că rana a început să se vindece şi să-l mănânce locul, s-a apucat şi şi-a smuls aţele de la operaţie cu dinţii. De aceea avea rană deschisă, dar astăzi (n.r. sâmbătă) la ora 16:00, a primit din nou îngrijire medicală", a spus Florentin Anton care s-a arătat deranjat şi de afirmaţia că animalele nu ar fi hrănite: „toţi câinii comunitari primesc de trei ori pe zi hrană. Chiar cu câteva ore înainte să deschidem adăpostul au fost hrăniţi". Administratorul ADP a mai spus că va propune şefilor săi să organizeze câte două zile pentru adopţii în timpul săptămânii iar duminică animalele să poată fi doar vizitate.



Interesant. Si eu am fost acolo sambata. Deocamdata nu se poate adopta la distanta, deci nu stiu despre ce vorbesti.
inainte de a face afirmatii jignitoare la adresa cuiva ,indiferent cine , trebuie sa ne documentam riguros si apoi sa facem comentarii,sa jignesti pe cineva e usor... dar cand esti pus in locul lui sa faci ceva ... s-ar putea sa nu fie tocmai usor....asta pentru cei care sunt asa zisii iubitori ai cainilor...
Am fost sambata la adapost iar catelusa cu piciorusul amputat a fost cusuta doar ca si a scos singura firele !Sambata a fost cusuta din nou si acum este bine! Este adoptata la distanta de mine!
Am fost sambata la adapost iar catelusa cu piciorusul amputat a fost cusuta doar ca si a scos singura firele !Sambata a fost cusuta din nou si acum este bine! Este adoptata la distanta de mine!