Directorul Penitenciarului din Oradea, comisarul şef Ioan Ilea, a fost numit în funcţia de director general adjunct al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.

Prin ordinul ministrului Justiţiei, comisarul şef Ioan Ilea a fost împuternicit, vineri, în funcţia de director general adjunct al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor. Potrivit purtătorului de cuvânt al Penitenciarului Oradea, subcomisar Gabriel Ţica, în locul lui Ilea, la Penitenciarul Oradea, a fost numit, printr-un alt ordin al ministrului Justiţiei, comisarul şef Gicu Ruiu, fost director economico-administrativ în cadrul Penitenciarului din Oradea. Absolvent al Facultăţii de Automatizări şi al Facultăţii de Ştiinţe Juridice din Oradea, Ioan Ilea şi-a luat doctoratul în sociologie la Universitatea din Bucureşti. El este căsătorit şi lucrează în Penitenciarul orădean de la 18 ani, ajungând de la subofiţer în cadrul sectorului operativ la ofiţer de serviciu, respectiv ofiţer de resurse umane. Din decembrie 2000, Ilea a fost director adjunct pe probleme de deţinere şi regim, iar din 2006 a ocupat funcţia de director al Penitenciarului din Oradea.