În anul 2017, Direcţia Patrimoniu Imobiliar din cadrul Primăriei Oradea a avut venituri de peste 31 milioane de lei, înregistrând o creştere importantă faţă de 2016, când acestea au fost de 26 milioane lei. Veniturile provin din închirieri, parcări, terenuri, vânzări imobile, iar o bună parte a acestora din parcări, adică nu mai puţin de 14 milioane lei.

 

Lucian Popa, director executiv al Direcției Patrimoniu Imobiliar (DPI), a susținut joi, 1 februarie 2017, o conferință de presă în care a prezentat raportul de activitate pe anul 2017 al direcţiei. Cu acest prilej, au fost reamintite prioritățile și strategiile DPI pentru anul 2017, a fost prezentată evoluția veniturilor și cheltuielilor totale ale DPI, precum și principalele obiective pentru anul 2018. „La fel ca în anul 2016, și în 2017 DPI a încercat să pună în valoare cât mai mult patrimoniul adresat turismului cultural. La fel ca în anii precedenți, o componentă importantă din activitatea DPI a fost colaborarea îndeaproape cu Fundația de Protejare a Monumentelor Istorice. Ne-am implicat activ în programul de reabilitare a fațadelor, pentru a reda orașului Oradea strălucirea de odinioară, care este completată, printre alte valori culturale ale orașului, de clădirile de patrimoniu”, a declarat Lucian Popa. Direcția Patrimoniu Imobiliar a încercat să gestioneze cât mai eficient resursele pe care le deține orașul Oradea și să reducă cât mai mult cheltuielile operaționale. În același timp, a continuat să investească în clădirile unităților de învățământ, în vederea ridicării standardelor de calitate. Legat de evoluția veniturilor și cheltuielilor, directorul executiv a precizat că acestea cresc de la an la an. „După cum se poate vedea, suntem în trendul pe care ni l-am propus, să creștem anual aceste venituri, în pofida faptului că patrimoniul nu este ca și acum 15-20 de ani, s-a mai diminuat, dar printr-o folosire eficientă și prin strategii coerente de administrare a patrimoniului putem obține rezultate frumoase”, a menţionat Lucian Popa.

 

Mai multe parcări plătite, mai puţine amenzi

În ceea ce privește evoluția comparativă a veniturilor totale ale DPI în anii 2016-2017, Lucian Popa a arătat că, în anul 2016, DPI a încasat peste 26 milioane lei, iar în anul 2017, încasările au ajuns la peste 31 milioane lei, sumă care presupune venituri din închirieri, parcări, terenuri, vânzări imobile, precum și alte venituri precum administrarea domeniului public, asocieri etc. Lucian Popa a menționat că o bună parte a acestor venituri a fost obţinută prin intermediul Serviciului Parcări, venitul total din parcări fiind de aproape 14 milioane lei. Evoluția comparativă a acestor venituri arată că anul trecut au crescut semnificativ veniturile realizate din parcările cu telefonul mobil (4,5 milioane lei) și cele din parcările cu bariere (83.619 lei), iar partea de amenzi a scăzut (1,7 milioane lei). „Noi tragem o concluzie simplă: dacă partea de amenzi scade, crește gradul de conformare a cetățeanului vis-a-vis de utilizarea parcărilor”, a declarat Lucian Popa.

 

Creşe, grădiniţe şi şcoli modernizate

Legat de cheltuielile operaționale și de investiţii în anul 2017, Lucian Popa a menționat că DPI a încercat să reducă cheltuielile operaționale și să le crească pe cele de investiții. Astfel, aproape 1 milion de lei au fost alocaţi pentru reparații capitale la Grădinița 53 și Colegiul Tehnic Traian Vuia, racordul termic al Școlii „Lucreţia Suciu”, asfaltările la Colegiul Național Iosif Vulcan, dotarea cu plite noi și aparate de joacă a aproape jumătate din grădinițele din municipiu.

„Aceste strategii le vom păstra și pentru anii 2018-2019, astfel încât, în timp, toate grădinițele și creșele să fie dotate cu aparate de joacă, și partea de mobilier să fie absolut acoperită. Vom continua și achiziția de plite până când toate grădinițele vor avea acest tip de plite noi în dotarea lor”, a precizat directorul DPI. La creșe, partea de investiții majore a fost făcută la solicitarea ISU Bihor, şi anume dotarea cu scări exterioare de incendiu.

Printre cele mai importante investiții derulate în cursul anului 2017 la unitățile de învățământ se numără cele de la Grădiniţa nr. 53, şcolile gimnaziale Szacsvay Imre, Ioan Bogdan, „Lucreția Suciu”, Liceul Teoretic Onisifor Ghibu, Colegiul Național Iosif Vulcan, Liceul Teoretic German F. Schiller, precum și alte lucrări de reparații curente în cazul altor instituţii de învăţământ.

 

Investiţii mai mari cu 61%

Pentru cultură, recreere (reabilitare Cetatea Oradea, baze sportive și de agrement) au fost alocate peste 870.000 lei, reprezentând dotarea Sălii Sporturilor cu rezervor de incendiu, refacerea instalației de climatizare la Bazinul Olimpic Crișul, realizarea studiului DALI pentru Bazinul Olimpic, iar pentru cheltuieli cu locuinţe, servicii şi dezvoltare comunală suma de aproape 22 milioane lei, cuprinzând reabilitările de fațade, plata integrală a parcării din Rogerius și exproprierile pentru proiectele de utilitate publică derulate în cursul anului 2017 pentru municipiul Oradea. Față de anul precedent, cheltuielile de investiții au crescut într-o proporție de 61,50%. Cheltuielile operaționale pe anul 2017 au crescut cu 17,54%, acestea reprezentând creșterea costului de energie termică, chiria plătită la drumul expres, amenajarea terenului Eurobusiness II și reparațiile totale din Orășelul Copiilor.

 

Proiecte pentru anul 2018

Principalele propuneri de reparații capitale și de investiții la unitățile de învățământ sunt amenajarea evacuărilor în caz de incendiu, refacerea instalațiilor electrice, reabilitarea termică, achiziția de echipamente de joacă pentru exterior pentru creșe, reabilitări de fațade și grupuri sanitare. „În continuare vom marșa pentru o cât mai mare transparență și ușurință în accesarea folosirii domeniului public, obținerea cât mai coerentă a autorizațiilor, aici mă refer în special la partea de terase și concesiuni, iar ca obiectiv principal am avut tot timpul, în fiecare an, creșterea veniturilor în concordanță cu dirijarea acestora către ridicarea confortului cetățenilor în viața de zi cu zi în oraș și a copiilor noștri care învață în școli”, a subliniat directorul DPI. În ceea ce privește investițiile la clădirile monument istoric, directorul executiv a menționat că se va continua reabilitarea fațadelor unor clădiri din centrul istoric al Oradiei. Printre cele mai importante propuneri de investiții se numără reabilitarea clădirii Primăriei municipiului Oradea (Sala Mare, fațada și holul central), conservarea și restaurarea Sinagogii Ortodoxe Aachvas Rein din Oradea, restaurarea Bisericii Pogorârea Sfântului Spirit, reabilitarea Policlinicii cu Plată etc.