Dezvoltarea regională, dezbătută la Prefectura Bihor
Biroul de Informare al Parlamentului European în România şi Prefectura judeţului Bihor au organizat, ieri, un forum cetăţenesc în care a fost dezbătută tema dezvoltării regionale. La acţiune au participat reprezentanţi ai câtorva administraţii locale din judeţ, şefi ai unor servicii publice deconcentrate şi reprezentanţi ai societăţii civile. De asemenea, a fost prezent eurodeputatul Iosif Matula.
Prefectul de Bihor, Gavrilă Ghilea, a precizat că dezvoltarea regională reprezintă o prioritate şi o provocare pentru România. "Uniunea Europeană este un factor de sprijin doar dacă ştii să întocmeşti proiecte eligibile", a afirmat Ghilea, adăugând că, în acest caz, rolul primăriilor este foarte mare. "A fi gospodar în mileniul trei înseamnă să fii un manager cu viziune", a mai menţionat prefectul de Bihor. La rândul său, eurodeputatul Iosif Matula le-a explicat celor prezenţi importanţa care trebuie pusă pe dezvoltarea regională. "Prin noile etape de dezvoltare teritorială, regiunile din România trebuie să se apropie de acel nivel mediu de viaţă al cetăţenilor din Europa. Trebuie să depunem foarte multe eforturi să atingem acest prag. Aici intervine factorul judeţean", a afirmat Matula, care consideră că legislaţia şi procedurile de accesare a fondurilor ar trebui simplificate pentru ca acestea să ajungă mai repede la beneficiari. "Dar, dacă vrem banii UE, trebuie să respectăm regulile jocului", a declarat Iosif Matula. Eurodeputatul democrat-liberal a menţionat faptul că România are un deficit de imagine în cadrul Uniunii Europene, nu puţini fiind cei care manifestă ostilitate faţă de statul român. În altă ordine de idei, în cadrul forumului cetăţenesc au fost prezentate posibilităţile de atragere a fondurilor structurale de către Regiunea de Dezvoltare Nord-Vest, din care face parte şi judeţul Bihor.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.