Primăria municipiului Oradea organizează luni, 26 ianuarie 2009, ora 17:00, în Sala Traian Moşoiu, o dezbatere publică privind regulamentul Parcului Industrial "Eurobusiness Parc". Parcul Industrial se întinde pe o suprafaţă de 121,29 ha, terenul fiind integral proprietatea municipiului Oradea. Suprafeţele disponibile în parc vor putea fi concesionate, cu posibilitatea cumpărării, după realizarea în proporţie de 100% a investiţiei la care s-a angajat investitorul. Concesionarea terenului se va face prin licitaţie publică. Persoanele interesate de conţinutul regulamentului Parcului Industrial "Eurobusiness Parc" pot accesa adresa de web a Primăriei, www.oradea.ro. De asemenea, pe adresa de e-mail: delia.ungur@oradea.ro pot fi transmise observaţii cu privire la prevederile regulamentului propus de municipalitate.