Dezbatere, dezbatere, dar să ştim şi noi! - Cine s-a fript cu apa geotermală suflă şi-n parcarea supraetajată
Ultimele experienţe ale municipalităţii orădene cu privire la dezbaterile publice a determinat-o să fie mai discretă şi mai rezervată în a mai face transparente aceste întruniri. Astfel, dezbaterea publică privind Construirea Complexului Multifuncţional cu parcaje supraetajate - zona Tribunalului, programată pentru azi, la ora 15.30, nu a mai fost anunţată public, aşa cum se proceda până acum. La întâlnire au fost invitaţi, într-un mod cât se poate de discret, doar câţiva dintre riveranii afectaţi de noua construcţie.
Azi, de la ora 15.30, în Sala Mică a Primăriei Oradea, va avea loc o analiză a Studiului de evaluare a impactului asupra mediului pentru proiectul de realizare a unui complex multifuncţional cu parcare supraetajată în zona Tribunalului. Anunţul privind dezbaterea a fost "ascuns" printre alte anunţuri publice de pe site-ul Primăriei Oradea, cu toate că, de regulă, aceste dezbateri sunt anunţate în repetate rânduri prin intermediul mass-media. În plus, Administraţia Imobiliară Oradea a remis invitaţii de participare doar membrilor Asociaţiei de proprietari Republicii nr. 23, 25 şi 27, nu şi proprietarilor de pe str. Franz Schubert, respectiv Gh. Dima. Un al aspect de remarcat este că această dezbatere vine după ce Primăria Oradea a scos deja la licitaţie, zilele trecute, proiectul de execuţie. Cum nu s-a prezentat nimeni, licitaţia se va relua în următoarele zile, după ce aleşii locali vor modifica caietul de sarcini, în sensul relaxării condiţiilor de participare la licitaţie a firmelor interesate. A fost realizat un studiu de impact asupra sănătăţii populaţiei şi a mediului înconjurător. În document se precizează că s-a aplicat un chestionar pe un eşantion de 625 de persoane care locuiesc sau lucrează în zonă. Potrivit studiului, 79% dintre aceştia şi-au exprimat acordul cu privire la construirea unei parcări supraetajate în zonă. În realitate, acest procent important a fost obţinut prin acordul persoanelor care lucrează la instituţiile din zonă, din cei 181 de riverani, 92 de persoane au fost de acord, iar 89 împotrivă. Totodată, se precizează că Administraţia Imobiliară Oradea nu va putea demara procedura de demolare până nu va avea loc o dezbatere publică. Reprezentanţii Asociaţiei de proprietari Republicii nr. 25, respectiv nr. 27 au înregistrat o serie de observaţii la studiul de impact. Se susţine faptul că această investiţie va tulbura ordinea urbană existentă, ţinând cont de "vechimea zonei, caracteristicile morfologice ale tesutului urban, valoarea clădirilor şi densitatea ridicată a construcţiilor istorice". De asemenea, în opinia membrilor celor două asociaţii, accesele spre parcare pe străzile înguste ce nu se mai pot lărgi vor genera puncte de conflict în trafic. Capacitatea preconizată este mult prea mare şi este stabilită arbitrar, fără niciun fel de studiu de circulaţie. De asemenea, dezideratul celor 26 mp/locuitor ar impune realizarea unei zone verzi.
Protecţia zonei de locuit prin panouri este o poveste. Construcţia propusă este urâtă... În concluzie (...), vă rugăm să respingeţi acordul de mediu", se arată în documentul depus la Agenţia de Protecţia Mediului Bihor. Locatarii propun amenajarea unei parcări la sol şi a unei zone verzi.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.