De Ziua Mondială a Apei - Şedinţă a Comitetului de Bazin Crișuri
În sala mare a Instituției Prefectului Bihor, s-a desfăşurat ieri, 19 martie, şedința de lucru a Comitetului de Bazin Crișuri, la care au participat reprezentanţi ai celor mai importante instituţii din bazinul hidrografic Crişuri. Întrunirea a făcut parte din activităţile derulate de ABA Crişuri de Ziua Mondială a Apei.
Printre participanţii la şedinţa Comitetului de Bazin Crişuri s-au numărat Sorin Guler, directorul Administrației Bazinale de Apă Crișuri, prefectul Ioan Mihaiu, Pasztor Sandor, președintele Consiliului Județean Bihor, și Simona Pătcuț, consilier superior în cadrul Ministerului Apelor și Pădurilor. În cadrul şedinţei au fost prezentate: planul de Management Bazinal Crișuri 2016-2021, raportul privind calitatea apei din Bazinul Hidrografic Crișuri, managementul gospodăririi apelor şi activitățile educative desfășurate de ABA Crişuri în parteneriat cu instituțiile de învățământ. Totodată, a fost prezentat proiectul JOINTISZA – „Consolidarea cooperării în cadrul realizării planurilor de management a bazinelor hidrografice și a planurilor de prevenire a riscului la inundații pentru îmbunătățirea stării apelor în Bazinul Tisei/Strengthening”. Proiectul, care trebuie să se finalizeze în luna iunie 2019, este elaborat și implementat de 17 parteneri din cinci state – România, Ungaria, Serbia, Slovacia și Ucraina, care au suprafețe situate în bazinul hidrografic al râului Tisa. Valoarea totală a proiectului este de 2.254.127 euro, din care 446.000 euro revin partenerilor români, finanţarea fiind asigurată prin Programul Interreg V-B al Uniunii Europene. Pe de altă parte, prefectul Ioan Mihaiu a menţionat că Guvernul a alocat Ministerului Apelor și Pădurilor un buget cu 30% mai mare comparativ cu anul precedent, ceea ce „va permite susținerea investițiilor demarate și continuarea altor proiecte”. Tot reprezentantul Guvernului în Bihor a vorbit despre programul de irigaţii derulat de Ministerul Agriculturii, afirmând că, până în 2020, România va avea „două milioane de hectare de teren irigat pentru a putea asigura stabilitatea producției agricole”. „În acest moment sunt deschise 40 de șantiere de irigații care însumează 1,2 milioane de hectare de teren, urmând ca alte 30 de șantiere să fie înființate în acest an pentru a ajunge la un număr de 2 milioane în 2020. Dovadă în acest sens stă Programul de Dezvoltare Regionala 2014-2020, submăsura 4.3 -Investiții pentru dezvoltarea, modernizarea sau adaptarea infrastructurii agricole și silvice, componenta infrastructură de irigații, componentă care pune la dispoziția fermierilor nu mai puțin de 200 de milioane de euro”, a menţionat Mihaiu.
Activităţile organizate de ABA Crişuri cu ocazia Zilei Mondiale a Apei vor continua vineri, 22 martie, la Grădiniţa nr. 28 din Oradea, unde, începând cu ora 10.00, va avea loc o activitate educativă, în cadrul căreia personajul favorit al copiilor, Stropi, îşi va face prieteni noi.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.