Vremea bună a permis beiuşenilor să iasă din casă şi să se alăture organizatorilor festivităţii dedicate Zilei Naţionale. Vineri, 1 Decembrie, sărbătoarea a avut loc pe platoul din faţa Monumentului Martirilor Unirii celei Mari, Ioan Ciordaş şi Nicolae Bolcaş. Coloana sutelor de beiuşeni care au dorit să depună coroane sau jerbe de flori la monumentul celor doi patrioţi, care au plătit cu viaţa mândria de a fi români, s-a pus în mişcare din faţa Primăriei, la ora 10,30, îndreptându-se spre parcul central, acolo unde se află monumentul menţionat. Manifestările omagiale dedicate Zilei de 1 Decembrie au debutat cu intonarea Imnului de Stat, după care, un sobor de preoţi ortodocşi şi greco-catolici, în frunte cu cei doi protopopi, Ioan Nat Balint şi Ioan Mada, a săvârşit un Te Deum. Pe acordurile Imnului Eroilor, a avut loc ceremonia depunerii de coroane, finalul aparţinând copiilor din ansamblul „Mlădiţe de tezaur”, de pe lângă Casa de Cultură „Ioan Ciordaş”, coordonat de Anca Banda, directorul instituţiei. Cântecele patriotice şi dansurile din Bihor au încântat întreaga asistenţă, tinerii artişti smulgând ropote de aplauze.