Dacia Logan Break, lansată la Paris
Modelul Dacia Logan Break va fi lansat, joi, la Salonul Auto de la Paris, la mai bine de doi ani de la prezentarea în premieră a versiunii berlină, în iunie 2004.
Potrivit unor informaţii vehiculate în piaţa auto, noul model ar putea fi echipat cu aceleaşi motoare care echipează versiunea berlină, respectiv propulsoarele pe benzină de 1,4 litri (75 cai putere) şi 1,6 litri (90 cai putere), precum şi versiunea diesel de 1,5 litri şi 65 cai putere. Gama de motorizări ar putea fi completată, începând cu anul viitor, cu un propulsor diesel de 1,5 litri şi 85 de cai putere.
Break-ul preia o serie de elemente ale conceptului Steppe, prezentat în luna martie, cum ar fi deschiderea în plan orizontal a uşilor, inegale, de la portbagaj şi forma mai îngustă a stopurilor, plasate pe montanţii laterali, potrivit aceloraşi informaţii.
Preşedintele Automobile Dacia, Luc Alexandre Menard, declara la prezentarea conceptului Steppe că versiunea break se va adresa cu precădere clienţilor cu familii numeroase şi persoanelor care desfăşoară activităţi comerciale. Tot atunci, Menard a afirmat că Logan Break va avea un preţ mai mare decât versiunea în trei volume, pentru că procesul de fabricaţie este mai complex. Modelul are un ampatament superior şi o portieră mai mare în partea din spate, fiind disponibil atât în varianta cu cinci locuri, cât şi într-o versiune cu şapte locuri. Potrivit site-ului de internet al constructorului, preţurile pentru modelul Logan variază între 6.400 de euro (22.590 lei) şi 10.000 de euro (35.298 lei).



Comentarii
Nu există nici un comentariu.