Dacă nu e corupţie, o fi doar incompetenţă?!
Primăria Municipiului Oradea, prin departamentul de resort, a emis, la data de 14 august a.c. în favoarea Societăţii Comerciale Grecale S.R.L., cu sediul în satul Haieu, jud. Bihor, Autorizaţia de construcţie nr.1538 pentru supraetajarea unei terase a Complexului Comercial Mercur din Oradea, str. Republicii nr.3/5.
În spatele eliberării controversatei autorizaţii stau însă numeroase nereguli, care au fost vehement sesizate atât de locatarii blocului turn situat la aceeaşi adresă, dar şi de proprietarii spaţiului a cărui terasă urma să fie supraetajată, cu riscul de a lăsa fără lumină apartamentele de la câteva nivele ale blocului, dar şi cele din alte imobile alăturate. Contestatarii cer să fie aplicate normele U.E. în domeniu, precum şi discutarea cazului într-o şedinţă de Consiliu Municipal, anularea autorizaţiei şi sancţionarea celor vinovaţi pentru superficialitatea eliberării acesteia. Terasa în cauză este, de fapt, acoperişul altui imobil, proprietate de drept a două birouri notariale. Să vezi şi să nu crezi! Tocmai pe cunoscători într-ale dreptului proprietăţii doreau să-i "tragă în piept" reprezentanţii unei firmuliţe fantomă. Dar nici notarii nu s-au lăsat “păcăliţi”, unul dintre ei trăgându-şi obloanele şi anunţând că va pretinde de la Primărie despăgubiri pentru întreaga perioadă cât biroul său va fi închis, de fapt, până la anularea autorizaţiei de construcţie în cauză, iar celălalt a iniţiat demersuri pentru a se adresa justiţiei.
La mai puţin de zece metri de locul cu pricina se află cunoscutul hotel Parc, monument de patrimoniu, al cărui proprietar ca, de altfel, şi Romtelecom Bihor, cu o situaţie identică în raport cu acest imobil, au iniţiat demersuri către organele abilitate, manifestându-şi nemulţumirea faţă de situaţia creată. Dacă primul răspuns al Prefecturii Bihor referitor la acest conglomerat de ilegalităţi a fost destul de ambiguu, poziţia Primăriei Oradea este diferită de la un adresă la alta, de la un seviciu la altul al acestei instituţii. Locatarii blocului învecinat, situat la numai 9 metri de complexul Mercur, proprietari ai celor aproape 60 apartamente, au iniţiat o adunare extraordinară, formulând şi semnând un protest adresat primarului municipiului, ing. Petru Filip, care, din câte am aflat, nu ar fi iscălit "personal" pentru eliberarea dubioasei autorizaţii, toate semnăturile purtate de aceasta aparţinând unor "interpuşi". Acelaşi protest a fost expediat şi prefectului de Bihor, Consiliului Municipal, Parchetului de pe lânga Judecătoria Oradea, Inspectoratului Judeţean în Construcţii, Gărzii de Mediu, Inspectoratului pentru Protecţia Consumatorilor, etc.
Dar iată ce contestă locatarii blocului amintit, dar şi cei vizaţi direct: ”Nu am fost întrebaţi dacă suntem de acord cu această construcţie pentru că nu vom mai primi nici o rază de soare”, susţine arbitrul internaţional de gimnastică Ianos Fekete. ”Ridicarea celor două etaje ne condamnă să trăim în condiţii de închisoare. L-aş vedea pe primar dacă ar accepta ca la doi paşi de geamul casei sale să se construiască o clădire, care să-i obtureze orice sursă de lumină!”, declară prof. univ. Aneta Miclea. "Cunosc faptul că au fost mari probleme de rezistenţă încă de la începutul construcţiei acestui complex, fapt pentru care s-a interzis supraetajarea, dar, de fapt, această terasă şi acoperişul unor birouri private erau prevăzute în proiectul iniţial drept "cale de acces" către construcţiile alăturate. De existenţa autorizaţiei am aflat abia dupa o lună de la emiterea ei, domnul Florea minţindu-i şi pe cei mai apropiaţi colegi, pesemne, că a avut de ascuns ceva", precizează Şipoş Ildiko, arhitectă.
Un lucru este cert şi anume că proprietarii din blocul amintit, dar şi cei din imobilele direct afectate sunt hotarâţi să iniţieze şi alte forme de protest, care să continue până la anularea autorizaţiei de construcţie.
Iată ce ne-a spus arhitectul Sorin Florea, care a promovat acest proiect pentru că este foarte "săritor", uitând că nu mai este şef de serviciu (această sarcină îi revenea, de fapt, colegei sale, Lucia Iacob, responsabilă de această zonă): "A atârnat greu în eliberarea autorizaţiei avizul Direcţiei Sanitare a judeţului Bihor, care a stabilit posibilităţile de iluminare între cele două imobile." Acest aviz, adăugăm noi, semnat de dr. Ladislau Rittli şi dr. Zoe Bitea, directori în această Direcţie, contrastează evident cu specializarea lor în pediatrie, respectiv în igiena alimentelor, fapt care le limitează dreptul de a "stabili luminozitatea între imobile".
În legătură cu autorizaţia în cauză, Florian Dacin, secretar al Primăriei Oradea, a precizat: "Nu am semnat eu autorizaţia, întrucât este considerat un act minor. A semnat-o juristul Primăriei. De altfel, nici eu, nici juristul nu răspundem de legalitatea actului emis, ci pur şi simplu de punerea lui în circulaţie."
Cu toate că mai mulţi locatari ai blocului de pe Republicii 3-5, însoţiţi de un ziarist, au solicitat de la Raluca Covăcescu, director adjunct al acestei Direcţii, relaţii în legătura cu emiterea acestei autorizaţii, au fost refuzaţi pe motiv că ar fi vorba despre documente "clasificate". Mai mult, până şi notarilor publici, proprietari ai spaţiului care urma să fie supraetajat, li s-au "fluturat pe sub nas" câteva hârtii pe care n-au apucat să le citească.
Anularea autorizaţiei de construcţie se impune cu atât mai mult cu cât în acelaşi perimetru, în ultimii ani, au mai fost amplasate câteva “plombe" lipite de blocuri ca ”nuca în perete”, datorită cărora a fost obturată intrarea într-o curte cu mai multe imobile, printre care şi centrala tehnică a Romtelecom, accesul maşinilor pompierilor, salvării şi salubrităţii fiind practic zădărnicit.
(Articol documentat cu sprijinul unor membri ai Filialei Bihor a Asociaţiei Naţionale Anticorupţie)



Comentarii
Nu există nici un comentariu.