D-na de la DNA
Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a anunţat, ieri, că propune pentru şefia DNA pe procurorul Monica Şerbănescu, iar pe Daniel Morar - pentru postul de Înalt reprezentant al Ministerului Justiţiei la Bruxelles sau pentru cel de adjunct al DNA.
Monica Şerbănescu este fosta consilieră a lui Ilie Botoş, fost procuror general al României. Ministrul Predoiu a subliniat că în decizia sa a ţinut cont de parteneriatul pe care trebuie să-l aibă cu Comisia Europeană, dar şi de experienţa şi angajamentul în lupta anticorupţie a lui Daniel Morar. Demnitarul a precizat că va propune premierului înfiinţarea unui post de Înalt reprezentant al MJ pe probleme speciale privind reforma justiţiei din România. Obiectivul principal al MJ este de a obţine un raport bun în decembrie, astfel încât să fie ridicată monitorizarea justiţiei în 2009. Acţiunea de prevenire şi de sancţionare a faptelor de corupţie trebuie să continue cu o mai mare acurateţe, a spus ministrul, amendând show-urile televizate ale DNA din 2006 şi 2007, care au afectat reputaţia şi credibilitatea instituţiei.
Într-un comunicat al DNA se arată că Daniel Morar a aflat din presă de propunerea făcută de ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, pentru funcţia de procuror şef al Direcţiei. De asemenea, Daniel Morar a primit şi Ordinul prin care este delegat de procurorul general al României în funcţia de şef al DNA pentru o perioadă de 90 de zile începând din 12 august.
"Domnul Daniel Morar nu ia în calcul niciuna dintre propunerile care îl vizează, conţinute în declaraţia ministrului Justiţiei", se arată în comunicatul DNA.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.