Prevederile legale în vigoare obligă partidele politice să declare sumele primite după deschiderea campaniei electorale de la persoanele fizice sau juridice din ţară (donaţiile de la persoane din străinătate sunt interzise) la Curtea de Conturi. Conform Legii 43 din 21 ianuarie 2003 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, în termen de 15 zile de la publicarea rezultatului alegerilor, mandatarul financiar este obligat să depună la Curtea de Conturi (n.n. - Camera de Conturi Bihor) un raport detaliat al veniturilor şi cheltuielilor electorale pentru fiecare partid sau candidat independent. În caz contrar, validarea mandatelor candidaţilor declaraţi aleşi nu va fi posibilă. "Deja au fost depuse câteva rapoarte, însă procesul este în plină desfăşurare. Sperăm să cooperăm la fel de bine ca şi până acum, astfel încât să nu întâmpinăm dificultăţi în validarea alegerilor", ne-a declarat Gheorghe Ţară, directorul Camerei de Conturi Bihor. Potrivit prevederilor legale, pentru verificarea legalităţii încasărilor şi a plăţilor efectuate în campania electorală, Curtea de Conturi poate solicita orice declaraţii şi documente suplimentare pe care le consideră necesare. În termen de 30 de zile de la primirea raportului sau, după caz, a documentelor suplimentare solicitate, Curtea de Conturi se va pronunţa asupra corectitudinii evidenţelor contabile electorale şi asupra legalităţii plăţilor făcute. Dacă se apreciază că există anumite neregularităţi sau încălcări ale restricţiilor legale privind veniturile şi cheltuielile electorale, Curtea de Conturi, în aceeaşi alcătuire, poate dispune restituirea, în tot sau în parte, a subvenţiei de la buget primite de partidul sau candidatul independent în cauză.