Cu România nu-i de joacă!
Liderul Clubului Dreptei, Octavian Bot, a declarat, ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, că, în perioada în care preşedintele Traian Băsescu s-a aflat în spital, în România a avut loc o tragi-comedie, ale cărei personaje principale au fost reprezentanţii clasei politice româneşti, un rol principal revenindu-i chiar lui Traian Băsescu.
La categoria "Joaca de-a România", Octavian Bot include refuzul preşedintelui Senatului, Nicolae Văcăroiu, de a prelua preşedinţia României pe perioada în care Traian Băsescu s-a aflat în incapacitate temporară de a conduce ţara. "Nu ai voie să-ţi conduci activitatea în funcţie de nevoile proprii", susţine Bot. Acesta consideră ca făcând parte din tragi-comedia jucată în ultima perioadă pe scena politică românească şi refuzul preşedintelui de a-l primi la spital pe premier, doar pentru că l-a supărat, cândva; plata spitalizării din banii fiicei lui Băsescu, precum şi vizita la căpătâiul celui bolnav a liderilor pedişti Emil Boc şi Vasile Blaga. Totuşi, liderul Clubului Dreptei consideră că actorul principal al "jocului de-a România" a fost chiar Traian Băsescu. "Preşedintele a cerut SRI să facă cercetări pentru a afla de ce a fost plimbat de la un spital la altul, comportament ce dovedeşte apetitul lui Băsescu pentru dictatură. El confundă România cu o prostituată. De asemenea, preşedintele a pus SRI să facă cercetări într-un domeniu în care nu are competenţă, cel al gripei aviare. Nu văd beneficiul acestor întreprinderi ale preşedintelui", a declarat Bot, care adaugă că lipsită de sens a fost şi participarea lui Băsescu la şedinţa Guvernului, în condiţiile în care subiectul întâlnirii nu se încadra în cele prevăzute în Constituţie şi nici nu fusese invitat de premier.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.