Noul terminal de pasageri al Aeroportului Oradea a fost prezentat oficial ieri, urmând ca azi aici să fie procesaţi pasagerii care vor fi îmbarcaţi în cursa Tarom Oradea-Bucureşti. Investiţia, în valoare de aproape 26 milioane lei, a fost finalizată cu o întârziere de doi ani, motiv pentru care constructorul a fost penalizat cu 3,2 milioane lei.

Noul terminal de pasageri a fost prezentat ieri presei bihorene de preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, Pasztor Sandor, şi directorul general interimar al Aeroportului Oradea, Claudia Baran. Contractul pentru executarea lucrărilor a fost semnat în data de 25 iulie 2017, valoarea totală fiind de 25,93 milioane lei, inclusiv TVA. Ordinul de începere a lucrărilor a fost emis în data de 10 august 2017, cu un termen de execuţie de 12 luni. Recepţia lucrărilor a avut loc însă la aproape doi ani de la expirarea termenului: 22 iulie 2020. Preşedintele CJ Bihor a anunţat că penalităţile aplicate constructorului (firma UTI) pentru nerespectarea termenului se ridică la 3,26 milioane lei, bani care au fost reţinuţi din situaţiile de lucrări depuse de antreprenorul lucrării. Terminalul are o suprafaţă de 2.925 metri pătraţi, cu destinaţia plecări şi sosiri curse interne şi sosiri curse externe, în timp ce terminalul existent va asigura plecările în cursele internaţionale. Capacitatea de prelucrare se ridică la 600 de pasageri pe oră, pe trei fluxuri, comparativ cu vechiul terminal, unde capacitatea de procesare este de 200 pasageri pe oră. „Avem condiţiile perfecte pentru zborurile internaţionale, atât din punct de vedere tehnic, cât şi privind personalul, dispunem de oameni de specialitate, avem toate autorizările, toate echipamentele, toate utilajele sunt funcţionale”, a menţionat preşedintele CJ.

În privinţa finanţării, Pasztor a menţionat că 18,7 milioane lei au venit de la bugetul de stat, iar pentru restul sumei, CJ a oferit garanţia pentru accesarea unui credit de către Aeroportul Oradea. În paralel, terminalul existent a fost reamenajat. De asemenea, a fost amenajată o parcare în faţa noului terminal. Parcarea din faţă dispune de 128 de locuri, 5 locuri pentru persoane cu dizabilităţi, 14 locuri pentru taxi, 3 pentru autocare, 6 pentru autobuze, iar parcarea din faţa terminalului vechi (devenit Terminalul 2) oferă 71 de locuri de parcare publică, alături de alte 80 de locuri pentru angajaţi. Lucrările complexe ale noului terminal au cuprins şi realizarea de reţele de alimentare cu energie electrică pentru deservirea construcţiilor noi, a reţelelor de apă-canal, alimentarea cu agent geotermal a terminalului nou şi a împrejmuirilor pentru delimitarea diverselor zone din interiorul aeroportului. Totodată, s-a realizat racordarea drumurilor din incinta aerogării la DN 79, lucrări realizate în proporţie de 90%.  

Directorul general interimar al Aeroportului Oradea, Claudia Baran, a declarat că investiţiile vor continua cu două mari proiecte din fonduri europene. Unul se referă la creşterea gradului de siguranţă şi securitate, în valoare de 20 de milioane de euro, ce va fi depus în cursul anului 2020, iar celălalt vizează prelungirea pistei actuale, de la 2.100 la 2.500 de metri, inclusiv un sistem de radio-navigaţie pentru ROMATSA, de categoria 2.

„Facem toate demersurile astfel încât să aducem pasageri şi curse internaţionale pe Aeroportul din Oradea. Nu aş putea să vă spun de când vor începe, dar ne dăm tot interesul. Pandemia ne-a cam stricat planurile. Dorim să vă asigurăm că dispunem de toate resursele necesare ca operatorii aerieni să opereze curse internaţionale de pe Aeroportul Oradea. Sper că vom veni cu veşti bune cât de curând”, a afirmat Claudia Baran.

Noul terminal va fi inaugurat oficial azi, când aici vor fi procesaţi pasagerii cursei Tarom Oradea-Bucureşti.