Cu fondurile europene nu e de glumit - Lucrări de reabilitare în pas alergător
În cele trei luni care s-au scurs de la predarea amplasamentului celor două unităţi şcolare incluse într-un program de reabilitare cu fonduri europene, lucrările au înaintat, temperaturile de afară nereprezentând un impediment pentru lucrători.
De la subsol spre acoperiş
Reabilitarea Liceului Teologic Reformat "Lorantffy Zsuzsanna" a fost încredinţată firmei S.C. Abed Nego, care s-a angajat ca până pe data de 4 mai 2012 să finalizeze întreaga investiţie care se ridică la valoarea de 2.298.626 lei, fără TVA. Lucrările au demarat de la subsolul imobilului, acolo unde, până în prezent, a fost dată jos tencuiala. Totodată, în această perioadă au fost desfăcute pardoselile, ulterior s-a trecut la umplerea cu pietriş, s-a montat un grilaj de fier şi s-a turnat beton. În paralel, se lucrează la drenajul interior, care este, parţial, realizat. Potrivit informaţiilor oferite de reprezentanţii Direcţiei Management Proiecte cu Finanţare Internaţională, în cele trei luni de la demararea lucrărilor, muncitorii firmei Abed Nego au reuşit să refacă şarpanta şi ţigla de pe acoperiş. "Urmează să fie aplicată o soluţie de ignifugare şi tratare a şarpantei. De asemenea, lucrările la puţul de lift sunt în derulare", a precizat Eugen Negruţiu, manager proiect. În ce priveşte stadiul fizic al lucrărilor, până în prezent lucrările de demolare, înlăturare a vechii tencuieli şi a soclurilor au fost realizate în proporţie de 90%, iar lucrările la instalaţiile paratrăsnet au fost finalizate integral. Al doilea proiect propune restructurarea a 19 săli de clasă, patru laboratoare, cinci cabinete, o sală festivă, o bibliotecă cu sală de lectură, cabinet medical etc.
Poa' să ningă, poa' să plouă, este termoizolaţie nouă
Cel de-al doilea proiect finanţat prin Agenţia de Dezvoltare Regională Nord-Vest este cel de reabilitare a Şcolii cu clasele I-VIII "Avram Iancu". Lucrările au fost încredinţate firmei Eurociv Cons, care are ca termen de finalizare tot 4 mai 2012. Valoarea lucrărilor contractate se ridică la 3.001.602 lei, fără TVA, proiectul prevede mansardarea şi extinderea a două corpuri de clădire. În această prima etapă au fost demarate lucrările la Corpul C din curtea şcolii. A fost executată în proporţie de 80% termoizolaţia exterioară, iar reabilitările interioare au fost realizate în proporţie de 70%. Proiectul pentru corpul C prevede extinderea acestuia pentru parter şi cele două etaje. În urma extinderii corpului C au rezultat pe fiecare nivel două grupuri sanitare, iar la etajul I şi II a fost amenajat câte un grup sanitar pentru personalul didactic. "În ce priveşte pardoselile, betonul armat a fost turnat în proporţie de 100%. Totodată, în mare parte s-a reuşit izolarea faţadelor cu polistiren, respectiv într-un procent de 98% au fost montate geamurile", a precizat Anca Trifan, manager proiect. Acest corp C de clădire va găzdui 12 săli de clasă. Lucrările aici ar urma să fie finalizate până în vara acestui an, urmând ca pe perioada vacanţei să fie atacat şi corpul B al şcolii. În acest caz, proiectul prevede mansardarea clădirii. Reintroducerea unor funcţiuni noi în corpurile B şi C din clădire au ca scop creşterea performanţelor şcolii. Această categorie presupune construirea a două cabinete la mansardă, unul de prelegeri pe teme şcolare şi unul de informare şi instruire, în ambele cazuri existând posibilitatea de a se crea o sală multimedia, o sală multifuncţională, un cabinet de consiliere pshihologică, un cabinet de logopedie, un cabinet de informare şi instruire şcolară, un cabinet de prelegeri pe teme şcolare, un cabinet pentru muncă educativă, un cabinet medical etc.



Normal k este asa!!daca nu isi respecta planul nu le mai da nici un ban...deci......