La Centrul Școlar de Educație Incluzivă nr.1, Oradea, s-a desfășurat, recent, Ziua porților deschise, în cadrul proiectului „Grădina copiilor speciali”.

Activitatea, intitulată „Din inima pădurii”, s-a desfășurat în sala festivă a instituției, și s-a bucurat de o prezență numeroasă în rândul elevilor și cadrelor didactice. Această activitate a fost coordonată de profesoara de educație specială pentru o catedră de educație specială Szerak Ramona, membră a echipei de proiect. În deschiderea activității, prof. Paula Balint (coordonatoare proiect) și director adjunct, prof. Carmen Ilisie, i-au urat bun venit atât inginerului Mircea Faur, reprezentant al Direcției Silvice Bihor, cât și elevilor și cadrelor didactice prezente la activitate. Elevii au fost întâmpinați într-un decor de pădure, cu sunete specifice naturii, în fundal. Prof. Szerak Ramona le-a adresat elevilor câteva întrebări despre  însemnătatea termenului „pădure”, prezentându-le elemente din natură: frunze, conuri, ghinde, scoarță etc., pe care elevii au avut ocazia să le observe și să le simtă. Ulterior, le-a prezentat elevilor în PPT tema „Ce este o pădure?”.

Inginer Mircea Faur, reprezentant al Direcției Silvice Bihor, le-a adus elevilor în atenție aspecte referitoare la: importanța pădurilor, funcțiile acestora, arborii din păduri, fructele acestora, structura unui arbore, principalele pericole care amenință pădurea, motive pentru a proteja pădurea, curiozități despre diferite aspecte ale pădurii.

Minunata prezentare a domnului inginer Faur Mircea a fost încheiată de doamna profesor Szerak Ramona, un cadru didactic dedicat copiilor cu cerințe educative speciale, care a cântat împreună cu toți cei prezenți cântecelul „În pădurea cu alune”, iar în încheiere, elevii au fost implicați într-un concurs. Cei care au răspuns corect la întrebările din cadrul concursului au fost recompensați cu jucării de pluș, reprezentând animale din pădure: iepurași, ursuleți, broscuțe, dar și un cățeluș despre care s-a stabilit că este al domnului pădurar.

„Pe această cale, mulțumim domnului inginer Mircea Faur, pentru prezența și implicarea în cadrul proiectului Grădina copiilor speciali”, a transmis prof. Paula Balint, coordonatoare proiect.

Acest proiect este finanțat prin programul Plantropolis, conceput de Fundația Comunitară Oradea, sponsorizat de Russmedia Romania, implementat cu sprijinul VPK Packaging Salonta, Eco Bihor, Eltex Recycling, în parteneriat cu Grund School.