Criştioru de Jos - Evenimente ample în viaţa creştinilor ortodocşi
Locuitorii din Criştioru de Jos, comună atestată documentar din anul 1700, au participat duminică, 13 noiembrie, la ample evenimente din viaţa lor creştină: (re)sfinţirea lăcaşului ortodox ce poartă hramul "Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil", ce datează din anul 1825, binecuvântarea lucrărilor de renovare executate în ultima perioadă, precum şi hirotonisirea lui Ioan Toma ca preot.
Slujba a fost oficiată de PS Sa Sofronie Drincec, episcopul ortodox al Oradiei, împreună cu un sobor de 23 de preoţi, diaconi şi consilieri, precum şi preotul Ioan Nat Balint, protopopul de Beiuş. Preotul paroh local, Dacian Rusu, a mulţumit autorităţilor locale pentru sprijinul oferit la realizarea tuturor renovărilor şi a salutat prezenţa tuturor oaspeţilor printre care am remarcat pe senatorul Cornel Popa, prefectul Gavrilă Ghilea, primari şi viceprimari din oraşele şi comunele învecinate, dar mai ales fiii comunei: Ciprian Luca, deputat PSD de Arad, şi Radu Ţîrle, preşedintele Consiliului Judeţean Bihor. În cuvântul de învăţătură, PS Sa Sofronie a explicat pe înţelesul tuturor semnificaţia şi importanţa sfinţirii unei biserici, spunând, printre altele, că "azi, în a 25 Duminică după Rusalii, trebuie să ţinem cont de Pilda Samarineanului milostiv şi să notăm că în viaţa credincioşilor din comuna Criştioru de Jos s-a scris o nouă pagină, una istorică, deoarece începând de azi această biserică va purta hramul Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil şi a Sf. Ioan Gură de Aur". Organizatorii acestui deosebit eveniment - preotul paroh Dacian Rusu, care a împlinit frumoasa vârstă de 30 de ani chiar duminică, 13 noiembrie, păstorind în această parohie de 10 ani, şi membrii Consiliului Parohial - au invitat toţi oaspeţii la o agapă frăţească, la Căminul Cultural, unde le-au mulţumit pentru onoarea de a fi alături de credincioşii comunei, de a primi har şi binecuvântare de la Dumnezeu şi Sfinţii Săi şi de a se fi închinat în Sfântul Altar.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.