Copiii şi sănătatea orală - Învaţă de mici arta periajului
Pe principiul "de dinţi nu se moare", Ministerul Sănătăţii continuă să ignore dentiştii şi, prin ei, românii care au probeleme. O spune Panţel Marton, preşedintele unei asociaţii stomatologice, care, deşi afirmă că se vede o mică îmbunătăţire faţă de anii precedenţi, crede că situaţia se poate schimba doar dacă elevii sunt învăţaţi de mici să se spele pe dinţi.
Cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătății Orale, la Biblioteca Judeţeană "Gheorghe Şincai" din Bihor s-a organizat un eveniment în cadrul căruia 56 de elevi de la Liceul cu Program Sportiv Bihorul au învăţat de la specialişti cum să-şi perieze dinţişorii.
"Deşi auzim din ce în ce mai des că de durere de dinţi nu se moare, noi milităm pentru o societate civilizată care nu poate exista acolo unde nu se acordă importanţă sănătăţii. Aceasta porneşte de la măsurile elementare de igienă care trebuie cultivate încă din copilărie" a spus Panţel Marton, președintele Asociației Medicilor Stomatologi cu Practică Privată - filiala Crișana. Medicul a tras şi un semnal de alarmă cu privire la subfinanţarea cabinetelor stomatologice din România.
"Răspândirea cariei la populaţia din Românoa este de 90% la adulţi şi între 60 şi 90% la copii. Suntem pe ultimul loc în Europa la acest capitol şi nu cred că vom putea schimba acest lucru dacă nu se pune la punct o strategie naţională în acest domeniu. Actualul ministru a mai dat ceva bani pentru stomatologie, dar sunt foarte puţini", a mai spus Panţel Marton.
Cei 56 de copii care au participat la eveniment s-au arătat foarte interesaţi de igiena orală.
"Avem întâlniri lunare cu medicii stomatologi şi lunar aducem şi copii cărora le explicăm cum se face o igienă orală corectă. Ei sunt interesaţi de structura dintelui, de alimentaţie, de carii - cum şi de ce apar, de cum să se spele corect pe dinţi etc. E bine să ştie aceste lucruri de mici şi credem că unii dintre ei, când ajung acasă, îi învaţă şi pe părinţi cum se face corect periajul", a spus Mariana Barna, de la Serviciul comunicarea colecțiilor al Bibliotecii Judeţene.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.