Centenarul Unirii ne îndeamnă la reflecție asupra trecutului nostru și, mai cu seamă, cu privire la Generația Unirii de la 1918, care, - prin trei acte memorabile, de la Chișinău (din 27 martie 1918), Cernăuți (din 28 noiembrie 1918) și Alba-Iulia (1 Decembrie 1918) - a fondat România Mare ca stat unitar și democratic. Această trinitate a împlinirilor istorice ilustrează - în plan geografic - așa-numita Românie „dodoloață”,  evocată de marele poet Lucian Blaga.

 

Cu toții suntem sensibili la modul cum noi, cei de astăzi, prin instituții și personalități, prin presă și fervența generală a locuitorilor, vom marca acest Centenar, cu totul aparte, din istoria României. De aceea, se cuvine să fim extrem de atenți la calitatea și rigoarea manifestărilor, pentru că numai printr-o atitudine responsabilă vom aniversa, cu demnitatea care se impune, faptele excepționale ale înaintașilor, care au valoarea de atestat pentru înțelepciunea, curajul, voința și strălucita realizare a unui ideal secular al acestui popor, care știe ce importanță o au unirea și integritatea teritorială a României.

În acest context aniversar este de semnalat apariția unei cărți-document despre contribuția bihorenilor la actul istoric al unirii Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu România, prin decizia istorică a Marii Adunări Naționale de la Alba-Iulia, din 1 Decembrie 1918, adoptată de cei 1228 de delegați (deputați), care îi reprezentau pe toți locuitorii români rămași acasă, fiind împuterniciți să voteze pentru unirea cu România. A fost o hotărâre plebiscitară, întemeiată pe votul universal (pentru prima dată aplicat în teritoriile care s-au unit cu România) și pe voința unanimă a națiunii române de dincoace de Carpați. După opinia unor istorici și publiciști, Marea Adunare Națională de la Alba-Iulia poate fi considerată un autentic parlament (pentru că s-a  constituit pe baza acelorași criterii democratice ca și astăzi), de altfel cel mai mare din  istoria României.

După cum reiese din cartea recentă a istoricului Viorel Faur, cea mai documentată pe care o avem, din fostul comitat Bihor (care se întindea pe un spațiu mai extins decât actualul județ Bihor) au fost prezenți la Alba-Iulia 66 de delegați aleși în 12 cercuri electorale (cele mai multe din cele 26 de județe care au fost reprezentate) și 45 de delegați de drept (oficiali) ai instituțiilor ecleziastice (episcopi, vicari, protopopi și alte persoane care au aparținut clerului), precum și ai unor asociații culturale și economice, ca și ai gărzilor naționale române. Toți acești 111 delegați au intrat în sala Unirii și au votat unirea, pentru totdeauna, cu țara-mamă, România. Ei au constituit aproape o zecime din toți delegații (cei 1228) din cele 26 de județe, fiind vorba de o consistentă reprezentață națională. 

Au fost aleși, de asemenea, încă 20 de delegați de către consiliile naționale române din plasele, comunele și chiar din unele sate bihorene. Aceștia, însă, nu au avut drept de vot, ci au făcut parte din mulțimea de peste 100.000 de români de pe câmpul lui Horea.

Au plecat, de asemenea, la Alba-Iulia, din proprie inițiativă, încă peste 100 de bihoreni care au format un grup distinct între cei veniți din toate provinciile românești care s-au unit cu țara.

Cartea la care ne referim conține numele tuturor acestora, identificate de istoricul Viorel Faur pe parcursul mai multor decenii de perseverentă cercetare, care atestă probitatea și competența unui remarcabil om de știință.

Pe baza textului elaborat și a tabelelor din cartea sa, toți cei care vor organiza manifestări aniversare în Bihor (de la conferințe, expoziții, sesiuni științifice și așezarea de plăci aniversare în satele, comunele și orașele bihorene) au datoria de a utiliza informația documentară și de a menționa sursa de unde s-au inspirat. Altfel, „vor încălca” o cerință științifică elementară, aceea de a cinsti și a respecta munca altora. S-ar putea comite, inevitabil, erori și confuzii cu privire la calitatea de reprezentare a bihorenilor la Alba-Iulia, ceea ce ar compromite orice inițiativă, chiar dacă aceasta este bine intenționată. Credem că este firească și precizarea că, pe parcursul cercetărilor din acest an, vor mai apărea și alte informații. Acestea vor fi cuprinse în cea de-a doua ediție a cărții, care este preconizată să apară în curând.

De remarcat, totodată, faptul că această carte este o premieră științifico-documentară în România și apare sub egida Universității din Oradea, a Prefecturii Județului Bihor și a Direcției pentru Cultură a Județului Bihor (care a sprijinit apariția ei). La aceasta a colaborat și Asociația culturală „Crișana”, care  a tipărit în ultima vreme mai multe cărți.

Considerăm, în încheiere, că bihorenii vor dispune - din partea a doua a lunii februarie - de un instrument pentru a-și fundamenta acțiunile aniversare pe o bază documentară sigură și indispensabilă. Acesta este unul dintre meritele autorului cărții în discuție, care dovedește respect față de Centenarul Unirii.

Flavia ALBU