Conferinţă Internaţională - Mai puţine pagini albe din istoria unei tragedii
Despre secolul XX Wehudi Menuhin spunea că a trezit cele mai mari speranţe concepute vreodată de omenire şi a distrus toate iluziile şi idealurile. În plus, a adus cu sine un interminabil măcel al oamenilor de către alţi oameni. Teribila încleştare din Al Doilea Război Mondial şi uciderea oamenilor la scară industrială, în ceea ce numim astăzi Holocaust, poate descumpăni orice minte lucidă care mai păstrează un dram de speranţă că oamenii sunt, totuşi, atinşi în suflet, de aripa dumnezeirii. Pentru prima dată în Oradea de la terminarea războiului, acum 65 de ani, o conferinţă internaţională academică şi-a propus să dezbată, pe documente şi mărturii, tragedia care a lovit comunitatea evreiască din Oradea, Bihor şi întreaga Europă Centrală.
Din capul locului trebuie menţionat că meritul organizării unei dezbateri ştiinţifice despre acest subiect dureros aparţine Departamentului de Istorie al Universităţii orădene. Conferinţa internaţională "Situaţia evreilor din Europa Centrală la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial (1944-1945)" a debutat ieri dimineaţă în sala "Nicolae Iorga", moderator al deschiderii fiind istoricul Antonio Faur, directorul Departamentului orădean. Acesta a expus unei săli arhipline - dovadă a interesului pentru tema conferinţei - motivele pentru care o astfel de conferinţă trebuia să aibă loc aici. Evreimea din Oradea a fost parte integrantă a comunităţii câteva secole, iar dacă astăzi orădeni se mândresc cu arhitectura din zona centrală, trebuie să nu uite aportul uriaş al acestei minorităţi la ridicarea clădirilor monument de astăzi. "Încercăm să atragem atenţia asupra necesităţii păstrării vii în memoria colectivă a locuitorilor acestei comunităţi a destinului tragic pe care l-au avut evreii orădeni şi cei din Europa Centrală. Consider că este nu numai o datorie profesională a noastră, ci şi una morală, căreia nu i s-a dat în Oradea, din păcate până acum, importanţă", a spus Antonio Faur.
La deschiderea oficială a participat şi Excelenţa Sa, Dan Ben-Eliezer, ambasadorul statului Israel în România, invitatul de onoare al organizatorilor. La deschidere, ambasadorul a preferat să asculte prelegerile introductive ale membrilor comitetului de organizare, păstrându-şi alocuţiunea pentru întâlnirea de după-amiază din sala mare a Primăriei orădene, unde au continuat lucrările conferinţei.
La organizarea evenimentului, un aport deosebit l-au avut Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România şi Comunitatea Evreilor din Oradea, care au sprijinit total iniţiativa universitarilor orădeni. De asemenea, şi-au adus contribuţia Centrul de Studii Transilvane al Academiei Române şi Institutul de Iudaistică şi Istorie Evreiască "Dr. Moshe Carmily" din Cluj-Napoca, iar din străinătate participă specialişti ai Centre de Recherches Interdiciplinaires en Sciences Humaines et Sociales al Universităţii "Paul Valery", Montpellier III, şi Unit of History and Culture of Jews in the University of Rzeszow.
Subiectele prezentate spun totul despre seriozitatea academică a demersului istoric şi de cercetare: "Primele referiri la ghetoul din Oradea" (Viorel Faur, Oradea), „Calvarul evreilor din judeţul Bihor" (Corneliu Crăciun, Oradea), „Comunitatea evreiească din Alba Iulia" (Ladislau Gyemant, Cluj-Napoca), „Corespondenţe din ghetoul orădean (Tavasi Hajnal, Oradea), aceste fiind doar comunicările primei zile de lucrări. Astăzi, lucrările vor continua în sala „Nicolae Iorga" a Departamentului de Istorie cu alte dezbateri care se anunţă interesante. De remarcat că toate lucrările ştiinţifice prezentate vor fi publicate într-un volum bilingv, româno-englez, care va fi editat în prima parte a anului viitor.
Cei care doresc să urmărească lucrările conferinţei o pot face şi pe internet, accesând pagina www.live.fcer.ro , pe pagina oficială a Federaţiei Comunităţii Evreieşti din România.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.