Cazul violențelor de la Liceul Tehnologic George Barițiu, în care învață elevi cu probleme speciale, a fost tranșat ieri de Inspectoratul Școlar Județean Bihor. Directorul Tiberiu Sîncelean și adjunctul au fost demiși, în ciuda faptului că șeful Inspectoratului spune că violențele nu au existat. I se reproșează însă deficiențe în activitatea managerială.

Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Bihor s-a autosesizat la postarea de pe facebook a lui Vlad Alexandrescu, senator USR, care spunea că mai mulți părinți i-ar fi scris că la Liceul Tehnologic George Barițiu jandarmeria ar fi aplicat electroșocuri copiilor cu probleme psihice. Postarea venea la doar câteva săptămâni de la un alt scandal petrecut în aceeași școală în care un  elev obligase pe altul cu retard mintal să îi fac sex oral unui alt coleg cu probleme psihice. Inspectoratul s-a declarat nemulțumit și de modul în care conducerea liceului a reacționat la primul scandal.

„După o ședință lungă, ieri am decis încetarea contractelor conducerii școlii pentru deficiențe în activitatea managerială. Nu au îndeplinit mai multe obligații din contractul de management, mai ales că acolo sunt copii care necesită o atenție mult mai mare. La primul incident ne-am autosesizat pentru că la noi nu a făcut nimeni nicio plângere și am constatat că erau unele probleme, cum ar fi neactualizarea unor proceduri în cazul unor abateri disciplinare, intrarea persoanelor străine în școală, în cazul unei altercații cine și cum intervine etc. O parte din aceste deficiențe le-am corectat deja, iar la unele încă lucrăm. Lipsa de reacție a conducerii școlii a fost însă supărătoare. La primul eveniment am cerut o cercetare disciplinară, a durat o săptămână, iar rezultatul a fost că nu e nimeni vinovat. Asta în situația în care o persoană este reținută de polițiști. În a doua situație ne-am autosesizat de la postarea de pe facebook. Am sesizat și noi Protecția copilului. Eu sunt sigur că DGASPC și Parchetul de pe lângă Judecătoria Bihor vor face lumină în acest caz. Pe baza controalelor preliminare făcute de noi acele violențe nu au avut loc. Avem înregistrările din registre pentru că în școală nu intră nimeni cum vrea, avem documentele medicale ale copiilor care sunt triați zilnic, avem și imagini pe camere în care nu se văd aceste violențe”, a spus Alin Novac Iuhas într-o conferință de presă ținută ieri la IȘJ Bihor.

Copilul fusese transferat de la Centrul din Tileagd de unde Inspectoratului i s-au făcut sute de plângeri.

„Nici DGASPC, nici Avocatul Poporului, nici Consiliul Național al Discriminării, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, niciuna dintre aceste instituții care au fost sesizate nu a putut confirma acele acuzații”, a spus șeful IȘJ Bihor.

Directorul Tiberiu Sîncelean a fost înlocuit cu Ileana Varga, care, conform IȘJ Bihor, la concursul pentru funcția de director s-a clasat imediat după acesta, iar adjunctul urmează să fie desemnat.