Condiţii mai bune pentru funcţionari şi fermieri - APIA Marghita, în casă nouă
Vineri, a avut loc inaugurarea noului sediu al Centrului Local APIA Marghita, amplasat pe str. I. L. Caragiale, nr. 29, spaţiu compartimentat în patru birouri, o sală de aşteptare pentru beneficiari, arhivă, oficiu şi două grupuri sanitare.
La festivitatea de inaugurare au participat: Iulius Delorean, subprefectul judeţului Bihor, Emilian Pavel, deputat în Parlamentul European, Lazăr Ioan, viceprimarul municipiului Maghita, Florian Pavel, directorul executiv al APIA Centrul Judeţean Bihor, reprezentanţi ai autorităţilor locale, fermieri din zonă şi funcţionarii APIA Centrul local Marghita. Centrul Local APIA Marghita are 10 functionari şi deserveşte 16 unităţi administrativ-teritoriale: Abram, Abrămuț, Balc, Boianu Mare, Brusturi, Chișlaz, Ciuhoi, Derna, Marghita, Popești, Sălard, Sârbi, Spinuș, Suplacu de Barcău, Tăuteu, Viișoara.
În anul 2015, au fost preluate peste 5.000 de cereri în cadrul schemelor de plăţi unice pe suprafaţă şi a schemelor de sprijin pentru sectorul zootehnic.
"În vechiul sediu nu aveam căldură, toaletă şi apă curentă, iar arhiva era într-un fost depozit de pesticide. Spaţiul de muncă şi cel de aşteptare erau improprii pentru a primi cei peste 5.000 de fermieri veniţi să-şi depună cererile unice de plata de plată", a declarat Radu Costruț, coordinator al Centrului Local APIA Marghita. „Fără o colaborare inter-instituţională deosebită, MADR, APIA Central, Primaria Municipiului Marghita, colegii mei îşi desfăşurau şi azi activitatea într-un spaţiu inadecvat oricărei activităţi de relaţionare cu fermierii. Am decis modernizarea şi mutarea Centrului local Marghita din următoarele considerente: centrul vechi era impropriu din toate punctele de vedere; una din responsabilitățile mele principale ca director executiv este aceea de a asigura condiții de lucru adecvate pentru siguranța și securitatea muncii și de păstrare a criteriilor de acreditare ale instituției; am avut la dispoziţie spaţiul Centrului Teritorial de Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie Marghita, obţinut prin contract de comodat.
În anul 2016, priorităţile mele vor fi schimbarea locaţiei Centrului Local Beiuș şi modernizarea clădirii în care-şi desfăşoară activitatea APIA Centrul Judeţean Bihor. În perioada 15.11.2012-05.02.2016, am schimbat locaţia a patru din cele opt Centre Locale şi am dat o nouă înfăţişare celorlalte patru Centre Locale şi sediului Centrului Judeţean, demonstrând faptul că: „omul sfinţeşte locul, nu locul sfinţeşte omul", a declarat Florian Pavel - director executiv APIA Centrul Judetean Bihor.
R.C.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.