Ieri, la Colegiul Naţional "Emanuil Gojdu", au fost premiaţi cei doi elevi care au participat la faza naţională a Concursului "Proiecte de mediu". Iniţiativa organizării unui astfel de concurs pe probleme de mediu îi aparţine Ministerului Educaţiei şi Cercetării. Astfel, cu sprijinul Palatului Copiilor şi Elevilor şi a Cercului de protecţie a mediului, la Oradea, a fost organizată faza judeţeană a concursului, în care au fost antrenate mai multe echipaje (formate din doi elevi şi un cadru didactic), provenite de la anumite şcoli din judeţ. Juriul, format din specialişti, a considerat cea mai bună lucrare cea prezentată de echipajul format din elevii Gheorghe Hanga-Fărcaş şi Sebastian Şipoş-Gug (ambii absolvenţi ai clasei a XII-a la Colegiul Naţional "Emanuil Gojdu"), coordonaţi de prof. Felicia Goina. Astfel, olimpicii gojdişti, pentru că trebuie menţionat că respectivii elevi au fost premiaţi şi la fazele naţionale ale olimpiadelor de geografie şi psihologie, au fost desemnaţi să reprezinte judeţul la faza naţională a concursului. Şi de această dată, lucrarea lor, intitulată "Haldele de şlam din zona limitrofă a Oradiei", a uimit juriul prin originalitate şi modalitate de prezentare. Munca în teren a celor doi a fost răsplătită cu un binemeritat loc III, cu o diplomă, nelipsita medalie şi, ce e mai important, posibilitatea de a fi admişi fără examen la Facultatea de Protecţie a Mediului, din cadrul Universităţii "Cuza Vodă", din Iaşi. Performanţele celor doi olimpici au fost apreciate atât de conducerea şcolii, care a fost alături de ei pe parcursul tuturor competiţiilor, cât şi de Augustin Dudaş, directorul Agenţiei de Protecţie a Mediului Bihor, care le-a oferit diplome pentru rezultatele obţinute. Din partea lui Ioan Lezeu, directorul firmei Congips, fiecare component al echipajului a primit un stimulent financiar în valoare de 500.000 de lei.