Concurs de creaţie la Liceul "Don Orione" - Lumina învierii prin ochi de copil
Inspirat de Sfânta Sărbătoare a Învierii Domnului şi animat de dorinţa de a face ceva special pentru micuţii orionini, corpul profesoral din ciclul primar al Liceului "Don Orione" (Szilagyi Ileana, Păscar Iohana, Chinde Janina, Sabău Raluca şi Bochiş Laura), sprijinit de conducerea liceului (director-prof. Stoica Alexandru, Pr. Fechetă Mihai, manager Miheller Martin), a iniţiat, în 2013, organizarea unui concurs de creaţie artistico-plastică, la nivel judeţean, "Lumina învierii prin ochi de copil".
Cea de-a doua ediţie, organizată anul acesta, în perioada 3 martie - 11 aprilie, a extins ideea acestui proiect la nivel internaţional. Competiţia s-a derulat pe patru secţiuni, respectiv: creaţie plastică clasică (desen, pictură), colaje, icoane pe sticlă, felicitări şi a însumat aproximativ 400 de creaţii ale copiilor, de la cei mici, din clasa pregătitoare până la elevii clasei a IV-a, fiind înscrişi în concurs un număr de peste 450 de elevi, coordonaţi de 109 profesori sau învăţători din 34 de unităţi şcolare implicate, din 15 judeţe. Punctul de pornire în desfăşurarea proiectului l-a constituit curiozitatea copiilor de a afla cât mai multe despre credinţă, despre obiceiurile şi tradiţiile pascale, dar şi dorinţa dascălilor de a facilita contactul copiilor cu realităţi, simboluri şi manifestări religioase, ale căror semnificaţii este bine să le cunoască. Scopul proiectului a fost stimularea potenţialului artistic creativ al elevilor şi al cadrelor didactice, descoperirea şi atragerea în competiţie a unui număr cât mai mare de elevi cu înclinaţii artistice. Lucrările participante au putut fi vizualizate în cadrul unei expoziţii concurs la Liceul "Don Orione" din Oradea.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.