Concert de colinde: Patru voci, o singură credinţă
Biserica Ortodoxă „Naşterea Maicii Domnului" din Oradea - Tei este printre puţinele lăcaşe de cult care se poate lăuda cu un cor autentic. Corul mixt al bisericii a oferit, în prima şi a doua zi de Crăciun, tuturor enoriaşilor veniţi la Sfânta Liturghie, un concert de colinde, în semn de preţuire faţă de semenii lor.
Evenimentul de la Biserica Ortodoxă "Tei" a fost organizat de către Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Bihor. Cele două concerte au făcut parte dintr-un proiect mai amplu, cea de-a XX-a ediţie a Festivalului de muzică sacră şi colinde "Divina Armonie". Corul mixt al Bisericii Ortodoxe "Tei", dirijat de prof. Cecilia Gavriş, are o veche tradiţie, funcţionând încă din anul 1971. Până în anii '90, acest cor a funcţionat, până la retrocedare, pe lânga Catedrala greco-catolică "Sfântul Nicolae" şi a fost condus de către părintele Gheorghe Pruteanu. Corul şi-a continuat activitatea pe lângă Biserica Ortodoxă "Tei", al cărei paroh este Dragomir Balota. Coordonarea activităţii corului a fost preluată de Cecilia Gavriş, care a reuşit să închege un colectiv bine pregătit, care participă la diferite festivaluri de muzică sacră.
După mai multe concerte susţinute în alte lăcaşuri de cult, în prima şi a doua zi de Crăciun, corul Bisericii "Tei" a susţinut acasă un concert de colinde. "Corul nostru este unul mixt. Cântăm pe patru voci. Este format din vechiul cor care cânta la Catedrala "Sfântul Nicolae", dar şi dintre enoriaşi", ne-a declarat dirijorul corului, prof. Cecilia Gavriş.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.