Monografia comunei Lăzăreni, tipărită în anul 2007, la editura Arca din Oradea, prezintă în cele peste 300 de pagini istoria, economia, religia, civilizaţia şi spiritualitatea românească de pe aceste meleaguri de un farmec aparte, eroism, poezie, dragoste şi cântec.

Cartea de suflet a locuitorilor acestor plaiuri mioritice apare sub semnătura unor personalităţi din învăţământul universitar orădean, coordonator fiind conf. univ. Gabriel Moisa, alături de istoricii: Ioan Ciorba, Gruia Fazecaş, Doru Marta, dar şi prin contribuţia regretatului folclorist bihorean prof. Ion Bradu şi a harnicilor profesori din localitate, Gheorghe Bodea şi Viorel Popovici. Cadrul natural al comunei Lăzăreni - relieful, clima, hidrografia, solul, vegetaţia şi fauna - fixează poziţia geografică a comunei în arealul geografic al Bihorului, respectiv în Dealurile Tăşadului. Secolul al XIX-lea aduce o serie de modificări ale modului de exploatare a domeniului feudal. Ţăranii din satele comunei, Lăzăreni, Gepiş, Miheleu, Cărăndeni, Cărănzel, Bicăcel, Calea Mare şi Gruilung, erau dependenţi: iobagii, jelerii cu casă şi fără casă fiind supuşi obligaţiilor feudale, renta în muncă şi natură, iar censul era plătit "de fiecare cap de familie". Procesul de pauperizare se adânceşte, iar revoluţia de la 1848-1849 nu acordă dreptul de proprietate funciară. Ţăranii încep să emigreze în SUA şi apare burghezia sătească. În anul 1860, la Gepiş are loc o mişcare ţărănească. Ţăranii erau nemulţumiţi de inginerul topograf care le-a împărţit pământurile cele mai slabe. În urma ciocnirii dintre cei 200 de ţărani şi jandarmi maghiari, au murit trei persoane şi s-au înregistrat mai mulţi răniţi. "Ţăranii au fost pacificaţi mai târziu de Pretura din Tinca". Eliberarea ţăranilor din iobăgie nu se înfăptuise. Primul Război Mondial (1914 - 1918) aduce jale şi suferinţă în sufletele locuitorilor comunei, iar Unirea Transilvaniei cu România de la 1 Decembrie 1918 este primită cu multă bucurie. Din rândul celor 1228 de delegaţi la Alba Iulia făceau parte şi localnicii Alexandru Popescu - notar, Paul Georgiu - învăţător şi cetăţenii Petru Paul şi Constantin Popa. Al Doilea Război Mondial (1939 - 1945) aduce o nouă perioadă cu profunde transformări în istoria comunei. Proprietatea individuală se desfiinţează şi începe colectivizarea agriculturii, care aduce alte neajunsuri în viaţa sătenilor. După 1989 specificul comunei Lăzăreni rămâne tot agricultura, însumând 8005 hectare de suprafaţă agricolă în cele opt sate. Creşterea animalelor, munca la pădure rămân preocupări constante în viaţa sătenilor. Un element important al comerţului rural este piaţa de animale din Lăzăreni, cu târgul săptămânal.
Recensământul populaţiei din 1992 arată că există 2711 români, 380 de ţigani şi trei slovaci. Structura confesională: 2717 ortodocşi, 30 greco-catolici, 223 baptişti, 124 penticostali, şase - de alte religii.
Biserica ortodoxă a avut un rol progresist în trecutul localităţilor. Este locul de unde a pornit cultura scrisă spre înnobilarea sufletului, iar singurii ştiutori de slovă erau preoţii şi cântăreţii din strană care slujeau în biserici de lemn. Tainele scrisului şi cititului localnicii le-au cunoscut mai târziu. Şcoala funcţionează din 1916 pe lângă biserică până în 1920, având caracter confesional. Din acel an a trecut sub jurisdicţia statului. Au existat şcoli în toate satele, slujite de o pleiadă de dascăli. Dintre dascălii cu renume ai comunei s-a remarcat familia Bradu: Elena - învăţătoare şi Ion - profesor, un om de aleasă cultură, un harnic colaborator al publicaţiilor vremii - "Gazeta de Vest" (Oradea), "Foaia noastră" (Timişoara), "Crişul Negru" (Beiuş), iar după război a publicat la "Crişana". A fost o bună perioadă director al Bibliotecii Regionale de la Oradea şi inspector la Comitetul Judeţean de Cultură şi Artă. A publicat nouă volume de culegeri de folclor.

Fiii satului sunt prezenţi cu cele mai reprezentative aspecte ale vieţii lor în această lucrare: scriitorul Mircea Bradu, folcloristul Ion Bradu, tânărul istoric Ioan Ciorba, profesorii Gheorghe Bodea şi Viorel Popovici, primarul Valentina Codreanu, viceprimarul Maria Buciuman, preoţii Florian Arvai, Gheorghe Dindelegan, Daniel Borza, dar şi ing. Viorel Paul cu soţia Eugenia şi sora Viorica, precum şi alţii, care au contribuit la ridicarea monumentului din satul Lăzăreni: Emil Viorel Mihuţ, Gabriel Paul, Daniel Bronţ, Petru Mihuţ, Dumitru Paul, Teodor Fora şi Florian Ţenţ. Postfaţa este semnată de Mircea Bradu - un ilustru fiu al satului Lăzăreni, care afirmă: "Fiecare monografie este un templu sfânt al locului, construit din litere şi imagini". Am citit această monografie cu multă plăcere şi o consider un balsam sufletesc pentru cei care-i vor întoarce filele.