Două autorurisme s-au tamponat, ieri după-amiază, în centrul oraşului. n urma accidentului un pieton şi un pasager au fost transportaţi la spital. Preţ de câteva zeci de minute în zonă s-a circulat cu dificultate.

 

Un autoturism Dacia Break şi un autoturism Logan Break s-au tamponat ieri, în jurul orei 17.00, în centrul oraşului, ambii şoferi susţinând că au trecut pe culoarea verde a semaforului. Din nefericire, în urma accidentului, un pasager din Dacia Break a fost rănit, în timp ce un pieton care se afla pe trecere a fost şi el acroşat. Ambii au fost transportaţi cu ambulanţa la spital. Ghinionist a fost şi şoferul unui taxi, al cărui autoturism a fost avariat de către Logan în timp ce staţiona în staţia de taxiuri. La faţa locului s-au deplasat echipaje ale Serviciului Poliţiei Rutiere, care au efectuat măsurătorile necesare pentru a stabili cine se face vinovat de producerea accidentului. Zeci de trecători curioşi s-au oprit în tot acest timp la locul faptei. Potrivit poliţiştilor, şoferul Daciei Break se îndrepta dinspre Piaţa Ferdinand spre Universitate în timp ce şoferul Daciei Logan rula pe traseul Piaţa Independenţei- strada Primăriei. "ホn urma cercetărilor pe care le vom efectua, vom putea stabili cu exactitate cine se face vinovat de accident. Ambii şoferi ne-au declarat că au trecut pe culoarea verde. ホn urma impactului dintre cele două autoturisme au rezultat două victime. Un pasager aflat în Dacia Break şi un pieton. Nu ştim dacă cel din urmă staţiona pe trecerea de pietoni sau se afla în trecere", ne-a declarat cms. Traian Marnea, din cadrul Serviciului Poliţiei Rutiere. Din fericire, starea de sănătate a victimelor nu este gravă. Potrivit Serviciului de Ambulanţă Bihor, o tânără de 25 de ani a suferit un traumatism cranio-facial minor, în timp ce pietonul, un francez de 20 de ani, a suferit o contuzie la membrul superior, însă a refuzat să fie internat. Conform martorilor, şoferul Daciei Logan avea viteză în momentul producerii impactului. Soţia acestuia s-a arătat indignată de prezenţa jurnaliştilor cărora le-a adresat injurii. Dacia Break a fost avariată destul de serios, având partea stânga faţă complet distrusă şi o roată sărită de la loc. ホn urma testării şoferilor cu aparatul etilotest de către poliţişti, rezultatul a fost 0.