Casa de Cultură ''Miron Pompiliu'' a fost vineri, 9 noiembrie, gazda unui eveniment deosebit din viaţa nepoţilor" lui Avram Iancu, deoarece şi-au ales Miss şi Mister Boboc. Asistenţa compusă din profesori, elevi, părinţi, bunici, rude, prieteni şi invitaţi a avut parte de momente foarte plăcute, dar şi de câteva clipe destul de jenante.

Cu un timbru vocal aparte Laura Vulciu şi Mădălin Miclea, ambii din clasa a XII-a A, moderatorii acestui eveniment, au reuşit, printr-o prezentare deosebită, să mai alunge din emoţiile bobocilor care au avut curajul să se confrunte pentru laurii câştigători. Au urcat pe scenă, pe ritmuri de muzică clasică, perchile Georgiana Andreea Moş (IX -a B) - Răzvan Groza (IX-a A), Maria Scrofan (IX-a B) - Cătălin Micula (IX-a A), Maria Olenici (IX-a B) - Mihai Pleşa (IX-a A), Denisa Dulca - Raul Fritea (IX -a A), Cristina Galea - (IX-a A) - Raul Bortiş (IX-a D), Lorena Stan - Moreno Moş (IX-a B), notele fiind însă acordate individual fiecărui concurent. De fapt au ''participat'' şapte perechi, una Ion (Rareş Stângă) şi Maria (Wilhem Goţ) ambii din calasa a XII-a A, reprezentând lumea reală, fiind ''notaţi'' doar cu zece. Cele şase perechi au susţinut şapte probe - prezentarea, dans, rime, la alegere, surpriză, întrecere în saci, karaoke - misiunea juriului, compus din prof. Mircea Matiuţă, preşedintele juriului, directorul instituţiei de învătământ, prof. Manuel Coroiu, directorul adjunct, ec Marius Cioară, viceprimarul oraşului Ştei, prof. Cornelia Frai, prof. Ruxadra Gavra, iar Alin Covaci, Ionuţ Lucaciu, Ionuţ Boc, reprezentanţii sponsorilor şi elevele Vanessa Pafka (XII-a A), Denisa Ţoţa (XII-a B), Alexandra Igna (XII-a C), Nadia Laza (XII-a D), fiind una destul de delicată în departajarea concurenţilor. Dacă în proba la alegere fiecare concurent a avut o imaginaţie aparte, primind nota maximă, în schimb în cea de rime, sala a fost consternată, deoarece la finalul întrebării, din bileţelul extras, s-au folosit cuvinte obscene, care într-adevăr aveau rima conform versurilor, însă întrebarea din bileţel a fost total neadecvată, iar tinereţea participanţilor i-a trădat, prin răspunsul dat. Chiar dacă juriul i-a taxat printr-o notă mică, acest aspect nu a avut darul să mulţumească pe nimeni, cu atât mai mult pe corpul profesoral care a fost în prim planul acestei organizări. Pauzele dintre reprezentaţiile concurenţilor au fost întreţinute de Alex de la Oradea, trupa de street dance ''Ritm-mic'' Oradea, Alex barmanul şi elevii Ana Luscan, Tudor Balaciu ''Demonu'' şi George Micle ''Numb''. A fost prezentă şi trupa Rekords din Timişoara, iar Alex Suciu, Wilhelm Goţ şi Rareş Stângă (toţi din a XII-a A) au susţinut o scenetă. Eleva Beatrice Balaşko şi-a prezentat o colecţie de rochiţe, bio confecţionate de ea, în cadrul unei parade a modei. Atracţia serii a fost indiscutabil localnicul ''Gogon'' (Decebal Vechiu), care l-a imitat pe regretatul Michael Jackson, ridicând pur şi simplu sala în picioare. Momentul mult aşteptat a fost festivitatea de premiere, oficiată de directorii Mircea Matiuţă şi Manuel Coroiu, laurii lui Miss Boboc 2012 revenindu-i elevei Georgiana Andreea Moş. Mister Boboc 2012 a fost ales Raul Fritea, după care a urmat o baie de mulţime, în care Raul a avut o ''atenţie'' mai specială din partea colegilor.