Un exerciţiu al pompierilor de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bihor, desfăşurat la Colegiul Naţional "Avram Iancu" Ştei, marţi, 21 octombrie 2014, s-a transformat într-un adevărat spectacol pentru cei  520 de elevi de la această unitate de învăţământ.

Mobilizaţi încă de la primele ore ale dimineţii de către cadrele didactice ale instituţiei, elevii au tratat acest eveniment cu seriozitate, motiv pentru care acţiunea de evacuare a acestora s-a realizat în mai puţin de trei minute. Directorul colegiului, prof. Cristian Andru, a precizat că elevilor le-au fost aduse la cunoştinţă principalele măsuri de protecţie în caz de evenimente deosebite, subliniind că: "Tematica acestei acţiuni a fost creşterea siguranţei elevilor şi a personalului şcolii în caz de dezastre. Astfel, prin intermediul profesorilor, diriginţilor şi al membrilor comisiei PSI, elevii au fost informaţi, în cadrul orelor de dirigenţie, cu privire la posibilitatea producerii unui incendiu, punându-se accent pe regulile de protecţie ce trebuie urmate''. După evacuarea tuturor persoanelor din clădirea şcolii, inspectorul PSI, Ionel Carţiş, le-a vorbit despre ce trebuie să facă în caz de incendiu atât la şcoală, dar şi acasă. Au fost prezentate teme, precum protecţia şi întreţinerea elementelor de evacuare a fumului şi gazelor fierbinţi (coşurile de fum), modul de acţiune în cazul observării scurgerilor de gaze de la recipientele GPL (butelii) în gospodăriile proprii, modul de alertare în caz de dezastre prin folosirea telefonului de urgenţă 112 şi prima intervenţie în caz de incendiu în instituţiile publice cu utilizarea stingătoarelor din dotare, în acest sens executându-se un exerciţiu practic de stingere. Pe de altă parte, inspectorul Carţiş a explicat că: "Exerciţiile de evacuare au devenit o tradiţie în ceea ce priveşte colaborarea dintre Colegiul Naţional "Avram Iancu" Ştei şi ISU Crişana. Ne bucură faptul că aceste evenimente sunt tratate cu seriozitatea cuvenită, iar copiii sunt instruiţi, începând de la clasele cele mai mici până la clasele mari, asupra modului de comportare în situaţii de urgenţă. În afară de programul controalelor, realizat la instituţiile de învăţământ, răspundem şi solicitărilor altor şcoli, aşa cum a fost şi în acest caz".