De abia acomodaţi cu noul statut de şcolari, elevii clasei pregătitoare B de la Liceul Greco-Catolic "Iuliu Maniu" şi-au şi însuşit primele noţiuni despre un mediu sănătos, unde maşinile ar trebui să aibe un rol cât mai mic, în timp ce bicicletele, mersul pe jos, mersul cu rolele sau skateboard-ul ar trebui să fie în centrul atenţiei.

Cei 24 de elevi ai clasei pregătitoare de la Liceul Greco-catolic "Iuliu Maniu", însoţiţi de învăţătoarele Mariana Lucaci şi Monica Gaşpar, au ieşit în jurul amiezii în Parcul 1 Decembrie pentru a participa la un consurs de desene de asfalt organizat de către Agenţia de Protecţia Mediului Bihor. Înarmaţi cu multă veselie, dar şi cu cutii cu cretă colorată, micii pictori şi-au delimitat fiecare perimetrul de lucru, după care au trecut la desenat. Copacii, soarele, case ecologice şi grădini cu flori au fost temele predilecte ale operelor de pe asfaltul din parc. "Azi a fost o zi potrivită pentru a ne încadra şi noi în acţiunile organizate în cadrul Săptămânii europene a mobilităţii. În prima săptămâna de şcoală am stabilit regulile de comportament, realizând faptul că prietenia, acceptarea şi preţuirea sunt trei cuvinte magice. Am realizat că mişcarea în spaţiul curat poate fi cel mai frumos loc de joacă", ne-a declarat Mariana Lucaci. Elevii au fost însoţiţi şi de mămici şi de bunici, care i-au supravegheat îndeaproape. La final, reprezentantul APM Bihor, Loredana Ţârţ, le-a înmânat tuturor participanţilor la concursul de desen câte o diplomă, o minge, creioane colorate, plastilină şi multe alte premii.