Orădenii au trăit, ieri, momente de neuitat, sub cupola Circului Americano, care s-a instalat în Şanţul Cetăţii. Timp de aproape două ore, prichindeii, alături de părinţi şi bunici întorşi în lumea copilăriei, au savurat fiecare parte a spectacolului, din care nu au lipsit acrobaţii şi dresuri de elefanţi, lei, şerpi, crocodili, ponei, cămile, pisici, porumbei şi căţei.

Clovnul Armando i-a distrat de minune pe cei mici cu glumele şi trucurile sale. Toată sala a fost cu sufletul la gură când dresorul de animale Arkan a început să scoată din lăzi cobre, crocodili şi şerpi anaconda. Interesante au fost şi demonstraţiile de mobilitate şi echilibristică ale acrobaţilor, dresura de animale mici, dar mai ales dresura de lei, aceştia fiind transformaţi de Arkan în nişte animale paşnice şi obediente, care făceau diferite salturi, spre uimirea şi admiraţia spectatorilor. La fel de spectaculos a fost şi momentul cu elefantul Baby, care cântăreşte patru tone, cel mai bătrân animal din prezentare. Circul Americano este un circ internaţional, cu rădăcini în vechea Iugoslavie, care se numea "Arena". A fost înfiinţat în 1898, iar acum este patronat de familia Varga, de origine sârbă, fiind recunoscut pentru programele de înaltă ţinută şi ambianţă pentru spectatori. În prezent, reuneşte aproximativ 50 de artişti şi dresori din România, Ungaria, Croaţia, Serbia, Finlanda, Germania etc.

 

Circul Americano rămâne în Oradea până în 7 noiembrie. Spectacolele au loc zilnic, de luni până vineri, de la ora 18.00, iar sâmbăta şi duminica, de la ora 15.00 şi de la ora 18.00. Preţul unui bilet este de la 25 de lei la 35 de lei. Vor avea intrare liberă la spectacol copiii care au primit la grădiniţă sau şcoală cupoanele distribuite de organizatori, în vreme ce părinţii sau însoţitorii acestora vor achita preţul biletului.