Centrul Academic "Vasile Goldiş" Marghita şi-a deschis oficial porţile
Ieri, Casa de Cultură din municipiul Marghita a fost gazda deschiderii oficiale a noului an universitar la Centrul Academic "Vasile Goldiş" Marghita, filială a Universităţii de Vest "Vasile Goldiş" din Arad. Evenimentul a fost cu atât mai important cu cât, odată cu debutul anului universitar, Centrul Academic Marghita îşi va desfăşura activitatea într-o nouă locaţie.
"Suntem pregătiţi pentru provocările europene"
Evenimentul a fost onorat de prezenţa prof. univ. dr. Aurel Ardelean, rectorul Universităţii de Vest "Vasile Goldiş" din Arad, deputaţii Cornel Popa, Valeriu Boieriu, Claudiu Pop, Adrian Merka, senatorul Peter Istvan, Gavrilă Ghilea, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Bihor, chestorul Gheorghe Cheregi, autorităţile locale ale municipiului Marghita, directori de filiale din alte judeţe, reprezentanţi ai învăţământului preuniversitar, cadre didactice şi, nu în ultimul rând, studenţii Centrului Academic Marghita. Deschiderea oficială a evenimentului a revenit lect. univ. mst. Gheorghiţă Lupău, directorul general al instituţiei de învăţământ superior, care a ţinut să mulţumească invitaţilor pentru faptul că au răspuns invitaţiei de a participa la acest eveniment important. "O naţiune în plină ascensiune cum este şi naţiunea română intrată de fapt în Uniunea Europeană se construieşte pe pilonii unei şcoli aflată şi ea în plină ascensiune, care ridică sufletul studenţilor la înălţimea maturităţii de absolvent de facultate şi îl menţine ca un membru marcant al societăţii aflată în creştere şi dezvoltare. Am îndeplinit unul dintre importantele deziderate cuprinse în programul managerial al universităţii noastre, trecerea la studiile masterale, modalitate de selectare a elitelor în varii domenii şi apoi la cele doctorale. Avem aici în Centrul Academic Marghita zece doctoranzi proveniţi din studenţii şi masteranzii Goldiş şi avem în vedere încă pe atâţia. Vom pune din această toamnă bazele unui incubator de afaceri menit să ajute dezvoltarea economică şi crearea unor noi locuri de muncă, şi cred cu toată putere că vom răspunde celor mai actuale provocări europene", a precizat lect. univ. mst. Gheorghiţă Lupău.
Noul sediu al Centrului Academic a fost inaugurat
Odată cu deschiderea oficală a noului an academic la Marghita a fost inaugurat şi noul sediu al centrului în fosta unitate militară din Marghita.
"Sunt onorat ca în calitatea mea de rector şi preşedinte al senatului Universităţii de Vest "Vasile Goldiş" să felicit directorul centrului, Primăria oraşului, cadrele didactice şi studenţii noştri şi să marchez acest eveniment deosebit, înfiinţarea unui centru universitar tânăr, care se înscrie între performanţele de anvergură ale învăţământului naţional", a precizat prof. univ. dr. Aurel Ardelean, rectorul Universităţii de Vest "Vasile Goldiş" Arad. Timp de două luni, cele două pavilioane care au aparţinut unităţii militare din Marghita au fost reabilitate, creându-se astfel condiţiile optime pentru desfăşurarea în bune condiţii a procesului instructiv-educativ. În semn de omagiu pentru valorile universitare istorice româneşti, sălile de curs poartă numele unor ilustre personalităţi din diferite domenii: Vasile Goldiş, Ioan Slavici, Mihai Eminescu, Mihail Kogălniceanu, Jean Monet, Grigore Moisil etc. De asemenea, pe lângă sălile de curs, instituţia de învăţământ superior dispune de cabinet de informatică, psihologie şi ştiinţe ale educaţiei, ştiinţe juridice, administraţie publică, ştiinţe economice, inginerie. În semn de mulţumire pentru aportul adus învăţământului marghitean, autorităţile locale au acordat rectorului Universtităţii de Vest "Vasile Goldiş" din Arad, prof. univ. dr. Aurel Ardelean, diploma de cetăţean de onoare al municipiului Marghita.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.