Centru specializat pentru consilierea părinţilor şi dascălilor
Primul Centru de documentare şi informare (CDI) din Bihor şi-a deschis porţile ieri. Acesta este găzduit de Grădiniţa cu program prelungit numărul 52 din Oradea şi are ca scop realizarea unui cadru optim de informare şi consiliere a părinţilor, cadrelor didactice şi copiilor asupra mediului preşcolar.
Înfiinţarea Centrului de documentare şi informare, denumit "Universul Piticilor", are ca obiectiv satisfacerea nevoii de cunoaştere, de documentare şi informare a părinţilor şi cadrelor didactice implicate în sistemul de învăţământ preşcolar, proiectul fiind coordonat de Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor şi Casa Corpului Didactic. Grădiniţa numărul 52 din Oradea este prima instituţie de învăţământ din Bihor care a amenajat un astfel de centru. "Prin înfiinţarea Centrului de documentare şi informare se urmăreşte perfectarea cadrelor didactice din mediul preşcolar, informarea părinţilor privind metodele de educare, iar pentru copii reprezintă un spaţiu în care pot asimila multe informaţii. Aici copiii au la dispoziţie un colţ pentru lectură, dotări audio şi video şi chiar pot începe să lucreze pe calculator", ne-a declarat Maria Ivănescu, inspector de specialitate în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Bihor. Realizarea centrului a fost posibilă datorită unei finanţări nerambursabile acordate de Primăria Oradea. Pentru dotare, Primăria a acordat 14.000 RON, adică aproximativ 87% din valoarea proiectului, restul fiind suportat din surse proprii. La deschiderea oficială au participat atât reprezentanţii conducerilor ISJ Bihor şi CCD, cât şi ai municipalităţii orădene.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.