Cei mai buni arhitecţi şi-au dat întâlnire la Oradea
În aceste zile, la Oradea, s-a desfăşurat conferinţa internaţională "Patrimoniu urban, diversitate culturală şi dezvoltare durabilă", printre oaspeţii de seamă ai evenimentului numărându-se secretarul de stat Vasile Timiş, din Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional, şi Sergiu Nistor, preşedinte ICOMOS România. Deschiderea oficială a avut loc joi, în sala "Traian Moşoiu" a Primăriei Oradea, după care ieri s-a desfăşurat seria de comunicări a arhitecţilor invitaţi din Italia, Olanda, Croaţia, Slovacia, Polonia şi România.
Programul a gravitat în jurul a trei teme majore, şi anume: "Identificarea şi recunoaşterea patrimoniului în contexte urbane multiculturale", „Protecţia şi gestiunea patrimoniului urban", respectiv „Diversitate culturală şi arhitectură modernă în Europa Centrală: studii de caz". Astfel, în prima parte, au susţinut alocuţiuni: Aurel Chiriac, directorul Complexului Muzeul Ţării Crişurilor, care a abordat tema "Oradea, istorie şi civilizaţie", Ramona Novicov - "Arhitectura şi arhitecţii Oradei, direcţii stilistice", Cristian Puşcaş - "Centrul istoric al Oradiei; Percepţie şi recunoaştere publică", Katalin Kiss - "Stabilirea valorilor şi a semnificaţiei patrimoniului şi diversitatea culturală", Liora Bar-Am Shahal - "Identificarea şi documentarea patrimoniului evreiesc în Europa Centrală"; "Experienţa proiectului Călătorie în patrimoniul evreiesc". „Mi-a fost greu să aleg imaginile pe care să vi le prezint despre arhitectura Oradiei pentru a răspunde cât mai bine cerinţelor unui public atât de eterogen. Dacă Aurel Chiriac a vorbit despre ambianţa istorică, eu am încercat să mă raportez la Oradea care se vede", a punctat Ramona Novicov, ieri, în cadrul conferinţei. În a doua parte, programul a cuprins comunicări despre protecţia şi gestiunea patrimoniului urban, susţinute de către specialiştii: Adriana Lipoveanu, Sofia Avgerinou Kolonias, Daniele Pini, Filippo Boschi, Ron van Oers, Paul Morel, după care a fost reprezentată şi Primăria oraşului Ferrara. La cea de-a treia temă, „Diversitate culturală şi arhitectură modernă în Europa Centrală: studii de caz", au răspuns invitaţii: Francesco Krecic, Micaela Vettori, Daina Glavocic, Andrea Urlaub, Radu Drăgan, Jacek Michalak, Katalin Kiss, iar la final, Sergiu Nistor a prezentat sinteza şi concluziile primei zile a conferinţei. Ziua de astăzi va fi dedicată dezbaterii specializate între experţii români, internaţionali şi reprezentanţii administraţiei publice locale pe tema: „Valorile patrimoniului orădean: strategii de cunoaştere, conservare şi punere în valoare".



Teoria ca teorie dar practica ne omoara ! Va rog, un exemplu, o cladire realizata in ultimii 22 de ani care are o semnificatie pentru stiinta si arta arhitecturii.