Direct de la Expoziţia Internaţională de la Berlin, cel mai nou şi mai modern tramvai produs în România, a poposit ieri, la Oradea, pentru câteva ore. Cu toate că producţia românescă s-a bucurat de cele mai înalte aprecieri, administraţia locală nu intenţionează să mai achiziţioneze tramvaie, mai ales că preţul de pornire pentru o garnitură cu trei vagoane începe de la 1.500.000 euro.

Tramvaiul Imperio, cea mai nouă producţie românească din domeniu, opera S.C. Astra Vagoane Călători S.A. din Arad, în colaborare cu prestigiosul concern Siemens, a fost prezentat ieri orădenilor. Prima lansare a avut loc la Bucureşti în iulie a.c., după care cea de-a doua ieşire în public a fost, zilele acestea, la Expoziţia Internaţională de la Berlin. De aici, ieri, tramvaiul Imperio a făcut o escală la Oradea. Este primul tramvai cu podea coborâtă, de la un capăt la altul. Este prevăzut cu două până la şase module, cu o lăţime de 2,4 m. Desingul interior şi exterior poate fi adaptat la cerea clientului. De asemenea, noul model este dotat cu sistem de climatizare, de monitorizare şi cu o "cutie neagră". "Este foarte econom. De asemenea, 30% din suprafaţă este prevăzută cu uşi, ceea ce permite un aflux mare de călători, dar şi diminuarea timpului de staţionare", ne-a declarat Cornel Negruţ, director marketing. Când a venit vorba de costurile de producţie, acesta s-a ferit să ofere cifre mai exacte, Negruţ precizând că totul e "negociabil". În realitate, preţurile pornesc de la 1.500.000 euro şi ajung la 2.000.000 euro. Venind vorba de achiziţia acestor tramvaie de către municipalitatea orădeană, viceprimarul Ovidiu Mureşan a declarat că nu se pune problema să mai cumpărăm tramvaie noi. "Dacă am fi avut oportunitatea aceasta acum patru ani, probabil că în Oradea ar fi circulat acum 15 tramvaie Imperio, în locul celor 10 cumpărate atunci de municipalitate. Însă, în viitorul apropiat, nu vom mai achiziţiona tramvaie", a precizat Mureşan.