Cartierul Grigorescu - Infrastructura de apă, finalizată anul viitor
Lucrările de infrastructură de apă în Cartierul Grigorescu vor fi finalizate în luna mai a anului viitor, mai repede cu aproape un an faţă de data stabilită prin contract. În acest moment, din cei 13,9 km de reţea de apă au fost realizaţi 13 km, în timp ce din cei 11,9 km canalizare, 10,5 km au fost executaţi.
Prima vizită în cartierul Grigorescu a avut loc pe data de 8 martie a.c., atunci când firma Instalaţii Montaj a început primele săpături la infrastructura de apă şi canalizare ce urma să fie introdusă aici. Deşi termenul de execuţie expiră în ianuarie 2014, firma are un grad foarte aproape de 100% executat, astfel că în luna mai a anului viitor investiţia va putea fi recepţionată. Astfel, aici a fost extinsă reţeaua de apă pe o lungime de 13 km din cei 13,9 contractaţi, iar reţeaua de canalizare pe o lungime de 10,5 km din cei 11,9 km contractaţi. "Valoarea contractului de lucrări în Cartierul Grigorescu este de 7.686.029 lei, plus TVA. Contractul de lucrări a fost încheiat la data de 5 decembrie 2011, după care la 8 martie 2011 au început efectiv săpăturile. Potrivit contractului, lucrările ar trebui să fie gata la data de 12 ianuarie 2014, dar având în vedere stadiul avansat în care ne aflăm acum, estimăm că acestea se vor finaliza mult mai repede, respectiv în luna mai a anului viitor", a precizat viceprimarul Mircea Mălan. În Grigorescu, proiectul prevede racordarea a 1.100 de case, în prezent aici fiind deja ridicate 413 imobile. Proiectul de infrastructură de apă din Grigorescu este parte a marelui proiect de extindere şi modernizare a infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţul Bihor. Acest proiect are o arie de implementare foarte mare şi răspunde nevoilor a 230.900 de locuitori din Oradea, Beiuş, Oşorhei, Biharia, Nojorid, Sîntandrei, Girişu de Criş şi Tinca. "Prin implementarea proiectului, gradul de acoperire va creşte de la 84% la 99,6 % în cazul serviciului de alimentare cu apă, respectiv de la 83% la 98,9% în cazul serviciului de colectare a apelor uzate. Valoarea totală a proiectului este de 83.274.549 euro, plus TVA, din care valoarea eligibilă reprezintă 74.555.563 euro. Din această sumă 76,3% sunt bani care vor veni de la Comisia Europeană, reprezentând contribuţia fondului de coeziune, 11,67% sunt bani care vin de la bugetul de stat, iar 1,8% din bugetul local. Valoarea care revine pentru execuţia lucrărilor din municipiul Oradea este de 35.310.130 euro, plus TVA", a precizat viceprimarul Mălan. Strategia de achiziţii din cadrul proiectului "Extinderea şi modernizarea infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţul Bihor" presupune încheierea a 14 contracte de lucrări, respectiv a trei contracte de asistenţă tehnică. Până în prezent au fost deja semnate şapte contracte de execuţie. În ceea ce priveşte Biharia, chiar dacă comuna se află în litigiu pentru acest proiect, Compania de Apă Oradea a scos lucrările din Biharia la licitaţie, aflându-se în procedură de adjudecare. "Până la sfârşitul anului, vom avea toate contractele licitate şi sperăm că şi adjudecate", a adăugat Ovidiu Gavra, directorul CAO.



Acum este momentul: In 2012 Fondurile Europene NERAMBURSABILE se Acorda si la noi la fel de Usor ca in statele membre ale Uniunii Europene! Iata cum obtii fonduri europene pentru afacerea ta in doar 2 luni si 17 zile. Aflii mai multe detalii pe site-ul: fondurieuropenenerambursabile.ro