Costumaţi în fluturaşi, floricele, iepuraşi şi pitici, cei 24 de preşcolari din grupa mică de la Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 22 din Oradea, coordonaţi de educatoarea Dorina Ristea, au participat, luni după-amiaza, la mult aşteptata serbare de sfârşit de an, care s-a desfăşurat sub genericul "Carnavalul verii". Emoţiile au fost evidente pe chipurile părinţilor. Programul pregătit a fost bogat, iar copiii dornici de a recita poezii, de a interpreta cântece axate pe tematica serbării. Dornici de afirmare şi de a-şi demonstra talentul, micuţii au pus suflet şi dăruire pentru a interpreta cât mai corect rolul primit şi a recita fără greşeli poeziile. Cum era de aşteptat, prestaţia micuţilor a fost apreciată şi de părinţi, care i-au aplaudat după fiecare evoluţie. Micuţii şi-au încheiat programul artistic cu dansul ciupercuţelor. "Din punctul meu de vedere copiii s-au descurcat foarte bine şi s-a observat evoluţia lor, dacă facem o comparaţie cu serbarea de Crăciun. De altfel, şi părinţii mi-au confirmat acest lucru. La început a fost greu, mai ales cu acomodarea, însă colectivul s-a închegat bine, iar copiii sunt isteţi", ne-a declarat educatoarea Dorina Ristea.