Campania Națională de Prevenire a Traficului de Persoane - Educație pentru libertate
La Teatrul Regina Maria din Oradea, marți, 9 iunie, s-a desfășurat evenimentul de conștientizare și prevenire a traficului de persoane organizat de elevii claselor a X-a și de Consiliul Școlar al Elevilor din cadrul Liceului Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu”.
Manifestarea a reprezentat momentul culminant al implicării instituției de învățământ, aflate sub patronajul Episcopiei Ortodoxe Române a Oradiei, în Campania Națională de Informare și Prevenire a Traficului de Persoane, proiect susținut de International Orthodox Christian Charities (IOCC) Romania și Federația Filantropia, cu sprijinul Patriarhiei Române.
Inițiată în anul 2025, campania a reunit în prima etapă 36 de licee și seminarii ortodoxe din întreaga țară, iar în anul 2026 a continuat într-un format restrâns, fiind selectate doar zece unități de învățământ care au dus mai departe activitățile proiectului. Evenimentul desfășurat la Oradea a marcat încheierea acestei ample campanii naționale derulate pe parcursul a doi ani.
Prin intermediul muzicii, teatrului, dansului și poeziei, elevii au adus în atenția publicului una dintre cele mai grave forme de încălcare a libertății și demnității umane, evidențiind importanța informării și a vigilenței în fața riscurilor contemporane. La eveniment au participat peste 700 de elevi proveniți din nouă unități de învățământ din municipiul Oradea, alături de cadre didactice, părinți și numeroși invitați.
Evenimentul s-a desfășurat în prezența Preasfințitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, a conducerii și a cadrelor didactice ale Liceului Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu”, a părintelui Laurențiu Lazăr, președintele Asociației Filantropia Oradea, a reprezentanților Inspectoratului Școlar Județean Bihor, precum și a doamnei Claudia Preduț, reprezentant al Federației Filantropia a Patriarhiei Române, expert și trainer în domeniul prevenirii și combaterii traficului de persoane, și a doamnei Alexandra Mararu, manager de proiect din partea IOCC România.
Moderatoarea evenimentului a fost eleva Ioana-Paula Pepelea, din clasa a IX-a A.
Programul artistic a debutat cu câteva piese corale, laice și religioase, susținute de Corul „Diacon Nicolae Firu” al Liceului Ortodox, dirijat de părintele profesor Ștefan-Alexandru Lakatos.
Punctul central al evenimentului l-a constituit proiecția unui material video realizat de elevi, care a fost prefața scenetei care i-a urmat, cele două momente ilustrând, într-o manieră accesibilă și realistă, mecanismele prin care traficul de persoane se poate ascunde în spatele unor promisiuni aparent inofensive și al unor relații construite pe manipulare și înșelăciune. Concepute și interpretate de elevi, sub îndrumarea profesorilor coordonatori, aceste momente au impresionat prin autenticitate, creativitate și maturitatea mesajului transmis. Mesajul artistic a fost completat de intervențiile Corului de copii al ciclului primar, dirijat de doamna profesoară Ioana Roman, de momente de dans contemporan organizate de elevi înscriși la Palatul Copiilor din Oradea, de recitaluri de muzică ușoară și populară, dar și de poezie și de reprezentări inspirate din tradiția populară bihoreană, susținute de elevi și absolvenți ai liceului. Fiecare dintre acestea a contribuit la conturarea unei reflecții asupra valorii libertății, a responsabilității personale și a nevoii de discernământ într-o societate marcată de provocări tot mai complexe.
Un aspect important al proiectului l-a constituit implicarea directă a elevilor în activități de informare și prevenție desfășurate în comunitate. Pe parcursul anului școlar, elevii claselor a X-a implicați în program au vizitat mai multe școli din municipiul Oradea și din județul Bihor, unde au prezentat colegilor lor informații privind fenomenul traficului de persoane, metodele de recrutare utilizate de traficanți și modalitățile prin care tinerii se pot proteja de astfel de riscuri.
Coordonarea proiectului și a evenimentului final a fost asigurată de doamnele profesoare Camelia Chiș și Paula Roiti, care au însoțit și îndrumat elevii pe tot parcursul celor doi ani de activități educative și de conștientizare.
La finalul evenimentului, participanții au fost invitați să ia parte la un moment inedit de tip „flash mob”, desfășurat pe platoul din Piața Ferdinand.
După două ediții și numeroase activități desfășurate în școli și comunități din întreaga țară, Campania Națională de Informare și Prevenire a Traficului de Persoane s-a încheiat la Oradea nu printr-un discurs solemn, ci printr-un gest simplu și plin de semnificație: sute de tineri reuniți într-un spațiu comun, celebrând împreună libertatea, demnitatea și bucuria de a fi împreună.
Pr. Andi-Constantin Bacter



Comentarii
Nu există nici un comentariu.