Institutul Naţional al Magistraturii (INM) a publicat, luni, rezultatele obţinute la concursul de promovare a judecătorilor şi procurorilor în funcţii de execuţie efectivă. Peste 170 de funcţii de execuţie vacante au fost puse la dispoziţia magistraţilor în cadrul tribunalelor, parchetelor sau curţilor de apel, zece dintre posturile care au putut fi ocupate prin concurs fiind la nivelul Tribunalului Bihor şi al Curţii de Apel Oradea.

Concursul organizat de Consiliul Superior al Magistraturii, prin intermediul Institutului Naţional al Magistraturii, a avut loc în 5 octombrie, scopul examenului fiind promovarea efectivă şi ocuparea a 135 de funcţii vacante de judecători la nivelul tribunalelor şi 26 de funcţii vacante la nivelul curţilor de apel. De asemenea, concursul s-a organizat şi pentru promovarea efectivă şi ocuparea a 16 funcţii vacante de procuror la nivelul parchetelor de pe lângă curţile de apel. Magistraţii bihoreni au avut la dispoziţie nouă posturi în cadrul Tribunalului Bihor, un post în cadrul Curţii de Apel Oradea şi patru funcţii în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor. Dacă, în ultimii ani, la concursurile de promovare în funcţii de execuţie sau de conducere vancate ori la examenele de admitere în magistratură, candidaţii bihoreni s-au dovedit destul de slab pregătiţi, de această dată, judecătorii din judeţul nostru au obţinut note foarte mari. Spre exemplu, dintre cei 15 magistraţi care au susţinut concursul pentru a promova într-o funcţie de execuţie vacantă la nivelul Curţii de Apel Oradea sau a Tribunalului Bihor, 14 au media finală peste 7.00. În capul listei se află Cristian Monenciu, cu media 9.85, Dana Gîrbovan şi Doina Măduţa, fiecare cu 9.65. În cazul procurorilor care au susţinut examenul, şapte la număr, trei au medii sub 7.00, în timp ce cea mai mare medie, obţinută de Călin Roman, este de 7.80.