Când scopul scuză mijloacele...
Contrapunct
Orice s-ar spune, războiul din Irak a avut la bază petrolul, aurul negru fiind principalul motiv al acţiunii militare împotriva unui stat suveran. Invocarea armelor de distrugere în masă a fost doar un pretext pentru declanşarea războiului, în urma căruia au pierit atâţia oameni nevinovaţi, militari şi civili deopotrivă. Întrebat de ce o putere nucleară cum e Coreea de Nord este tratată diferit faţă de Irak, unde nu se poate spune că s-au găsit arme de distrugere în masă, un oficial american a scăpat porumbelul pe gură: "Hai să privim lucrurile simplu. Cea mai importantă diferenţă dintre Coreea de Nord şi Irak este că, economic vorbind, în Irak pur şi simplu nu am avut de ales. Ţara înoată într-o mare de petrol". Aşadar, petrolul a stârnit ambiţiile a două mari puteri, SUA şi Marea Britanie, care acum îşi împart prada, aruncând firimituri şi aliaţilor care le-au ţinut trena. Mărturisirea oficialului american, în ceea ce priveşte importanţa rolului jucat de petrol în Irak, a venit într-un moment cât se poate de prost pentru guvernele american şi britanic, amândouă supuse unor intense critici, fiind acuzate ca au exagerat pericolul reprezentat de Saddam Hussein pentru a justifica declanşarea războiului. Nimic mai adevărat! Întrebarea e ce caută soldaţii români în patria califului Harun al Rashid şi al Seherezadei? Această decizie a actualilor guvernanţi de a trimite trupe peste hotare s-ar putea să-i coste cam scump, la fel ca şi pe "colegii" americani şi britanici. În cazul lor, electoratul ne va oferi un răspuns la toamnă. Pentru moment, ameninţările directe ale teroriştilor al-Qaida ne-au ocolit, însă nu pentru multă vreme...



Comentarii
Nu există nici un comentariu.