Contrapunct România şi Bulgaria, separate timp îndelungat de numeroase prejudecăţi, dar şi de ignoranţă, descoperă, în sfârşit, că au mai multe în comun decât şi-ar fi imaginat vreodată. Potrivit unui comentariu publicat de Institute for War and Peace Reporting, această apropiere a fost catalizată de efortul aderării la Uniunea Europeană. La mai mult de un deceniu de la dispariţia blocului sovietic în Europa de Est, Bulgaria şi România rămân străine una faţă de cealaltă, din multe puncte de vedere. Chiar dacă unite datorită geografiei, aceste ţări vecine din zona Balcanilor au fost separate de multi alţi factori. Până de curând, cele două ţări au fost împiedicate să coopereze de disputele pe teme economice sau de mediu, de propriile probleme interne, dar şi de imaginea negativă pe care fiecare dintre ele şi-a creat-o despre cealaltă. Dar, în ultimii doi ani, lucrurile s-au schimbat vizibil şi se pare că neînţelegerile vechi şi stereotipurile care durau de generaţii încep să se risipească. Importante proiecte comune şi cooperarea din ce în ce mai bună dintre societatea civilă şi cea de afaceri au reuşit să schimbe felul în care cele două naţiuni se percep. Totuşi, încă mai este o cale lungă de parcurs, având în vedere faptul că milioane de bulgari şi de români încă se văd unii pe alţii prin prisma unor prejudecăţi intrate în mentalul colectiv. Dar presiunea aderării comune la Uniunea Europeană, cât şi interesele lor politice şi economice au apropiat cele două naţiuni pentru prima dată în ultimul secol. Falsa prietenie din perioada comunismului De la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial şi până în 1989, şi Bulgaria, şi România au făcut parte din blocul comunist. În timp ce regimurile din cele două ţări îşi declarau dorinţa de a avea o bună cooperare bilaterală, natura superficială a acestor declaraţii devenea din ce în ce mai evidentă, astfel încât, spre sfârşitul epocii comuniste, relaţiile dintre cele două ţări au ajuns să fie grav afectate din cauza a numeroase dispute. Din 1965 şi până la sfârşitul lui 1989, România a fost condusă de Nicolae Ceauşescu, sub un regim caracterizat de o centralizare a puterii de tip dictatorial, un cult al personalităţii şi o formă de nepotism pe care românii au numit-o ?socialism de familie?. Regimul dictatorial al lui Todor Jivkov a făcut din Bulgaria un aliat înfocat al Uniunii Sovietice, Sofia conformându-se fără rezerve politicii Moscovei. Cei doi dictatori vecini se vizitau destul de des, pentru a-şi demonstra astfel solidaritatea. "Prietenia" lor a cunoscut o perioadă fastă, Jivkov creând chiar o aripă specială, rezervată familiei Ceauşescu la reşedinţa sa personală. În acelaşi timp, cele două ţări au minimalizat cu diplomaţie divergenţele dintre regimurile lor. Dar, în ciuda armoniei de suprafaţă, "axa" Ceauşescu-Jivkov a fost neproductivă şi temporară. Singurul mare proiect comun a fost construcţia, la mijlocul anilor 1950, a "Podului prieteniei" peste Dunăre, care leagă oraşul românesc Giurgiu de cel bulgăresc Ruse. Relaţiile au devenit încordate în anii `80, din cauza politicii externe independente a României şi a opoziţiei Bucureştiului faţă de politica de "perestroika" iniţiată de Mihail Gorbaciov, la care s-au adăugat acuzaţiile reciproce de poluare a mediului. Deteriorarea legăturilor personale dintre Jivkov şi Ceauşescu a contribuit la declinul relaţiilor dintre cele două ţări. Dar, în numele solidarităţii Pactului de la Varşovia, regimul Jivkov a încercat să tempereze criticile la adresa românilor, în special cele legate de poluarea chimică cauzată de fabricile româneşti de-a lungul Dunării. După schimbarea regimului în 1989, aceste conflicte reprimate au ieşit rapid la suprafaţă, iar problema mediului a devenit una serioasă. Pe măsură ce acuzaţiile de ambele părţi au devenit tot mai serioase, din 1991, s-au format comisii mixte, care au încercat să ajungă la un compromis în cazul problemelor de mediu şi să restabilească relaţiile relativ amicale de dinainte. Acesta nu a fost un lucru uşor şi nici n-a avut rezultate imediate. În schimb, dificultăţile democratizării şi reformele dureroase au absorbit cea mai mare parte a energiei celor două ţări. Nici chiar scopul lor politic comun de a deveni membre UE nu a reuşit să le apropie prea mult. Decizia de la Bruxelles de aderare împreună a Bulgariei şi României, cel mai probabil în 2007, a dus la un nou tip de parteneriat între Sofia şi Bucureşti. Dar acest parteneriat a fost semnificativ numai în ultima vreme. Până cu vreo doi ani în urmă, parteneriatul a însemnat, de fapt, competiţie. Ignorarea reciprocă trebuie depăşită Din 1998 şi până în 2004, comerţul bilateral dintre România şi Bulgaria a crescut de circa şapte ori, fiind determinat pozitiv şi de semnarea - sub influenţa UE - a unor acorduri de liber schimb. Dincolo de aceste cifre, oamenii de afaceri din ambele ţări par să-şi asume un rol tot mai important în apropierea celor două ţări. Totuşi, despărţirea de trecut nu este un lucru simplu. Emil Vutchev, manager la o companie bulgară de tehnologia informaţiei, îşi aminteşte că prima sa întâlnire cu colegii români "a fost o surpriză, pentru că mă aşteptam să văd bărbaţi cu barbă, îmbrăcaţi în şube de oaie".Vutchev adaugă: "Dar erau persoane sofisticate, care vorbeau fluent limba engleză şi aveau maniere alese. Mai târziu am aflat că şi ei aveau aceleaşi suspiciuni ca şi mine". Ziaristul bulgar Georgi Kalenderov subliniază faptul că zidul de suspiciune reciprocă ce separă Bulgaria de România reflectă faptul că nici una dintre cele două ţări vecine nu ştie aproape nimic despre istoria şi cultura celeilalte. "Dacă cele două ţări se tratează reciproc cu o anumită aroganţă, aceasta se întâmplă pentru că ele nu se cunosc aproape deloc", a declarat Kalenderov. El a adăugat că cei mai mulţi dintre bulgari au mai multe cunoştinţe despre Statele Unite - care sunt la mii de kilometri depărtare - decât despre România. Relevante sunt poreclele cu care se gratulează cele două popoare; românii îi numesc pe bulgari "cu capul mare" sau cu "ceafa groasă", "zarzavagii", în timp ce bulgarii îşi numesc vecinii "mămăligari", aliment considerat în sudul Dunării drept semnul sărăciei. "Noi gândim despre români exact cum gândesc şi ei despre noi", spune Kalenderov. "Ei spun despre noi aceleaşi glume pe care le spunem şi noi despre ei - numai că noi spunem ?români?, ei spun ?bulgari?.? Aceste atitudini peiorative reflectă istoria destul de diferită a celor două naţiuni. Românii sunt foarte conştienţi de faptul că sunt un popor latin înconjurat de popoare slave. Bulgarii, pe de altă parte, îi privesc adesea pe români ca pe nişte ţărani parveniţi. În plus, mai sunt de luat în considerare şi conflictele teritoriale, în special cele legate de sudu Dobrogei, pe care România a anexat-o în 1913 şi pe care a fost nevoită să o cedeze Bulgariei în 1940. "Aproape că nu există nici o diferenţă între stereotipurile de acum un secol şi cele de acum", remarcă Daniel Cain, istoric în cadrul Institutului de Studii Sud-Est Europene din Bucureşti. Cain, care a studiat în Bulgaria, adaugă: "Este greu de înţeles cum de cele două popoare cunosc atât de puţine unul despre celălalt, în ciuda faptului că sunt vecini de secole". Despărţirea de comunism Despărţirea de comunism a celor două state după 1989 a dus, paradoxal, la încheierea acestei tentative de apropiere, deoarece reformele economice interne dificile le-au absorbit toată energia, distrăgându-le atenţia de la orice altceva. Din cauza faptului că ambele ţări erau în competiţie pentru a obţine favorurile Uniunii Europene sau ale SUA, au ajuns să se ignore reciproc. Când în presa uneia dintre ţări apăreau informaţii despre statul vecin, de obicei, era vorba despre articole negative, problemele economice şi politice fiind prezentate drept argument al superiorităţii unei părţi faţă de cealaltă. Presa românească a susţinut ideea conform căreia Bulgaria ar fi o ţară săracă, care a ajuns să depindă de sprijinul financiar acordat de UE. Aceasta a dus la crearea unui sentiment de superioritate şi aroganţă din partea României. La rândul său, mass-media din Bulgaria s-a concentrat, de asemenea, pe problemele ţării vecine şi a adoptat o notă similară de superioritate. În viziunea presei din Bulgaria, România ar fi supravieţuit datorită sprijinului celorlalte ţări latine, fiind evocate Franţa, Italia, Spania sau Portugalia. Atenţia acordată de către ambele state integrării în UE a transformat Sofia şi Bucureştiul în rivale. Mai mult, mass-media din ambele ţări sublinia elementul competiţional în atingerea obiectivelor legate de aderare. În timpul procesului de negociere cu UE, de exemplu, mass-media bulgară a protestat permanent împotriva deciziei de a asocia Bulgaria şi România, exprimându-şi temerile că progresul mai lent al ţării vecine ar putea întârzia propria integrare. Bulgarii pretindeau chiar că ei sunt locomotiva care trage marfarul românesc spre Bruxelles. În momentul în care România a finalizat negocierile de aderare, mass-media bulgară a dat o tentă peiorativă evenimentului, exprimându-şi îndoiala că România ar fi pregatită.Totuşi, pe acest fond de competiţie, cele două ţări au înţeles, în cele din urmă, că e mai bine să adopte o atitudine de colaborare. Conflictele legate de energie Energia este un alt motiv de animozitate între cele două ţări. Dar, în acest caz, a fost stabilit un dialog transfrontalier, care ar putea aduce o rezolvare şi care este un bun exemplu al faptului că relaţiile bilaterale pot beneficia de pe urma normelor UE. La presiunile UE, Bulgaria a fost obligată să închidă 4 din cele 6 reactoare de la centrala nucleară Kozlodui, aceasta fiind o precondiţie pentru începerea negocierilor de aderare. UE a motivat că reactoarele sunt prea vechi, iar Bulgaria, în ciuda şocului resimţit, a fost nevoită să se conformeze. În timp ce Bulgaria deplângea închiderea reactoarelor de la Kozlodui, România încerca să profite de pe urma situaţiei pentru a prelua piaţa regională de energie. Bucureştiul a declarat că Sofia a blocat planurile României de a exporta electricitate în zona Balcanilor, prin stabilirea de preţuri excesiv de mari pentru tranzitul energiei. În replică, Bulgaria a acuzat România că ar duce o campanie murdară şi a declarat că cererea de a închide Kozlodui face parte dintr-o conspiraţie occidentală. Presa bulgară scria, în 1999, că firme franceze şi canadiene plănuiesc să investească în centrala nucleară de la Cernavodă, pentru a se asigura că România "înlocuieşte Bulgaria ca furnizor de energie în Balcani". Dar ambele ţări fac paşi importanţi în modernizarea facilitaţilor lor nucleare, beneficiind de sprijin extern. În decembrie 2002, Bulgaria a oprit unităţile 1 şi 2 de la Kozlodui şi le va închide şi pe următoarele în 2006. Singura centrală nucleară a României, cea de la Cernavodă, care oferă 10% din energia întregii ţări, va fi, de asemenea, îmbunătăţită, adăugându-i-se o a doua unitate care, probabil, va deveni operaţională în 2007. În martie 2004, Comisia Europeană a aprobat un împrumut de 223,5 milioane de euro pentru a sprijini operatorul românesc de energie nucleară. Al doilea pod peste Dunăre Un al treilea motiv de conflict româno-bulgar în care UE a încercat să intervină prin presiuni şi sugestii se referă la problema construirii unui nou pod peste Dunăre. Scandalul legat de acest pod durează de zece ani şi, în mod sigur, i-ar surprinde pe maghiari, care au construit deja şase poduri peste Dunăre numai în Budapesta. Dar Bulgaria şi România au numai un singur pod de-a lungul graniţei comune de 500 de km, care este, de altfel, şi singura facilitate de acces terestru. Podul de la Giurgiu-Ruse, unic monument al "prieteniei socialiste" dintre România şi Bulgaria are deja 50 de ani vechime şi este supraaglomerat - cele două benzi pentru trenuri şi vehicule au devenit deja inadecvate pentru traficul ce continuă să se dezvolte. Poziţionat la sud de Bucureşti, dar la 300 km est de Sofia, podul nu oferă un acces comod pentru cei mai mulţi bulgari care încearcă să ajungă în Europa Centrală prin România. Din acest motiv, cetăţenii statului vecin, dar şi turiştii din Asia Mică şi Orientul Mijlociu, preferă o rută alternativă, prin Serbia-Muntenegru. Cele două ţări au discutat despre construirea unui al doilea pod încă de acum zece ani, dar neînţelegerile şi lipsa fondurilor au împiedicat finalizarea proiectului. Începerea lucrărilor a fost amânată timp de opt ani, pentru că Bulgaria şi România erau ocupate cu discuţii în contradictoriu în legătura cu locaţia. Bulgaria dorea poziţionarea unui şantier în susul Dunării, în timp ce România era favorabilă amplasării pe cursul inferior, fiecare ţară dorind astfel să mărească zona de tranzit de pe teritoriul ei. Din nou, presiunile UE dublate de asistenţă financiară au dus la salvarea acestui proiect. În februarie, Uniunea Europeană a anunţat că va acorda Bulgariei 70 milioane de euro pentru construirea noului pod, în cadrul unui program ISPA (Instrumentul pentru Politici Structurale în vederea Pre-aderării), care sprijină proiectele de infrastructură ale ţărilor membre. Podul care va lega oraşul bulgar Vidin de cel românesc Calafat este estimat la 230 milioane de euro şi va fi terminat în 2006. Podul Vidin-Calafat va avea câte două benzi auto şi o cale ferată pentru fiecare sens. Acesta va face parte dintr-un important coridor de transport european care va porni de la Dresda, Germania, şi va fi împărţit în două, o rută se va termina la Salonic, Grecia, iar cealaltă, la Istanbul. Oamenii de afaceri precum Ivan Zhuvetov, proprietarul unui magazin de antichităţi din Vidin (Bulgaria), aşteaptă cu nerăbdare să se creeze noua rută. El are adesea nevoie să călătorească la Calafat, dar, în prezent, are numai două variante, un bac bulgăresc, care funcţionează fără un program fix şi un vas vechi românesc. "Aceste modalităţi de transport sunt mai potrivite pentru pasionaţii de sporturi extreme decât pentru oamenii de afaceri", declară el. Locuitorii Vidinului speră că vor beneficia de pe urma traficului care se va dezvolta şi a cooperării rezultate după inaugurarea noului pod. În Calafat, sărăcia umbreşte entuziasmul pentru construirea noului pod. "Poate este o veste bună pentru politicieni, dar pentru mine, nu", a declarat Gabriela Mocanu, o casnică, în vârstă de 47 de ani. În timp ce majoritatea localnicilor sunt indiferenţi, afacerile locale prosperă. Vestea construirii unui al doilea pod a dus la creşterea preţului proprietăţilor în partea română. "Ne aşteptăm la creşterea interesului investitorilor străini de a cumpăra teren sau de a începe o afacere în zonă", a afirmat Petre Călin, agent imobiliar. Împreună, spre Europa Poluarea, energia şi podul peste Dunăre sunt numai câteva dintre problemele delicate în care implicarea europeană a fost favorabilă, deopotrivă, României şi Bulgariei, ţări despărţite pentru o perioadă îndelungată de suspiciuni, prejudecăţi şi ignoranţă. Sondajele de opinie arată că dorinţa pentru un viitor european comun reuneşte cele două popoare. Mai mult de două treimi dintre români şi bulgari doresc integrarea în UE, mai ales datorită faptului că ambele popoare văd această acţiune ca pe o garanţie a securităţii şi dezvoltării, după 50 de ani de comunism.