Până pe data de 30 septembrie, orădenii sunt obligaţi să-şi achite şi cea de-a doua tranşă a obligaţiilor fiscale datorate bugetului de stat, în caz contrar, începând cu 1 octombrie, restanţierilor li se vor aplica penalităţi.

La aproape nouă luni şi jumătate de la începutul anului fiscal, încasările realizate de municipalitatea orădeană sunt foarte slabe. Doar jumătate dintre contribuabilii orădeni, persoane fizice şi juridice, şi-au achitat impozitele şi taxele locale datorate bugetului local. La primul termen de plată, care a fost 31 martie, şi-au achitat integral obligaţiile pe care le aveau pe proprietate, teren şi maşini 37.727 persoane fizice, aceştia beneficiind de bonificaţiile acordate de Consiliul Local Oradea. De la persoanele fizice s-au încasat, până la data de 17 septembrie a.c., 21.017.854 lei, din care 7.343.268 lei reprezintă impozitul pe clădiri, 3.092.866 lei - taxa auto, respectiv 2.445.604 lei - impozitul pe teren.
Gradul de încasare a impozitelor datorate de contribuabilii persoane juridice este cu un procent mai mare decât în cazul persoanelor fizice, fără însă a depăşi 50% din totalul debitorilor. Astfel, la bugetul local au intrat până în prezent 253.780.507 lei, sumă care reprezintă obligaţiile fiscale datorate de persoanele juridice orădene. Din impozitul pe clădiri s-au strâns 15.648.772 lei, alţi 3.971.888 lei reprezintă taxa auto, respectiv 3.696.993 lei provin din impozitul pe teren. Un număr de 2.316 persoane juridice au beneficiat de bonificaţii, plătindu-şi integral obligaţiile fiscale până pe data de 31 martie.
Începând cu data de 1 octombrie a.c., contribuabililor care nu şi-au achitat obligaţiile datorate li se vor calcula majorări de întârziere în cuantum de 0,1% pe fiecare zi de întârziere.

Programul de încasări este în zilele de luni, marţi, miercuri şi vineri, între orele 8:30-16:30, iar joi, între orele 8:30-18:30, la casieriile din cadrul Primăriei municipiului Oradea, situate la camera 14 de la parterul instituţiei. Plăţile pot fi efectuate şi la casieriile de la Poşta Română şi CEC.