Brăteşti - Biserica satului a fost din nou sfinţită
Declarată monument istoric, Biserica ortodoxă din Brăteşti, comuna Răbăgani, cu hramul Sfântul Gheorghe, a fost resfinţită joi, 23 aprilie, chiar în ziua prăznuirii sfântului al cărui hram îl poartă, după ce, nu cu mult timp în urmă, au fost terminate lucrările de reparaţie şi modernizare ale sfântului lăcaş.
Slujba de târnosire a sfintei biserici a fost săvârşită de Prea Sfinţia Sa Sofronie Drincec, episcopul ortodox al Oradiei, în fruntea unui sobor de nouăsprezece preoţi din întregul judeţ, printre care, fireşte, şi părintele Călin Popa, parohul locului, şi protopopul de Tinca, pr. Vasile Popa. La eveniment au participat numeroşi credincioşi din Brăteşti şi din satele învecinate, dar şi câţiva invitaţi de onoare: senatorul Cornel Popa şi deputaţii Nicolae Jolţa şi Lucia Varga, precum şi primari din zonă. Gazde au fost autorităţile locale, în frunte cu primarul Alexandru Dărăban. Cu acest prilej, a avut loc şi sfinţirea altarului de vară, iar părintele Călin Popa a fost distins cu rangul de iconom. După săvârşirea ceremoniei religioase, PS Sa Sofronie Drincec, episcopul ortodox al Oradiei, a rostit cuvânt de învăţătură, exprimându-şi bucuria că a putut participa, alături de sătenii din Brăteşti, la un asemenea eveniment, de o importanţă deosebită în viaţa unei obşti româneşti, acordându-i părintelui paroh Călin Popa şi o diplomă de vrednicie. Totodată, episcopul ortodox al Oradiei a mărturisit că apreciază întreaga familie a părintelui Călin Popa, ştiindu-i pe membrii acesteia drept oameni credincioşi, cea mai bună dovadă fiind calitatea de membru al Adunării eparhiale pe care tatăl părintelui, Virgil Popa, o are. Cât priveşte noul aspect al bisericii de lemn de la Brăteşti şi al spaţiului înconjurător, PS Sa Sofronie a precizat că, deşi la Brăteşti nu există un complex monahal, prin poziţionarea sa la răspântia a două drumuri importante şi prin valoarea istorică şi artistică, biserica satului poate deveni un punct important pe harta turismului cultural bihorean.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.