Iubitorii bluesului vor avea ocazia să participe astăzi, de la ora 19.00, la extraordinarul concert al trupei "Eli Yamin Blues Band". Evenimentul se va desfăşura la Casa de Cultură a Sindicatelor.

Orădenii pasionaţi de muzica blues vor putea petrece o oră de neuitat în compania formaţiei "Eli Yamin Blues Band". Evenimentul este organizat de "Jazz at Lincoln Center", organizaţie care activează încă din anul 2005 şi care, în stagiunea 2008-2009, va pregăti aproximativ 3.000 de reprezentaţii pe scene din lumea întreagă. Unul dintre aceste numeroase spectacole se va desfăşura la Oradea şi va beneficia de prezenţa extraordinară a Eli Yamin Blues Band. Grupul explorează capacitatea unică a bluesului de a aduce împreună, pe scenă sau în sălile de spectacole, persoane aparţinând unor culturi diferite. Membrii formaţiei sunt Eli Yamin (pian şi voce), Chanell Crichlow (tuba), Kate McGarry (voce), LaFrae Sci (tobe) şi au o educaţie solidă în domeniul muzical, fiind licenţiaţi ai The Juilliard School, Manhattan School of Music şi LaGuardia High School of Music and Art and Performing Arts. Accesul la eveniment va fi liber pentru toţi orădenii.